Decizia instanței arbitrale (luată cu o majoritate de 2 la 1) în litigiul intentat statului român de compania canadiană ce a încercat să dezvolte un proiect minier în zona Roșia Montană este, în mod evident, una foarte bună pentru România. Practic, nu va trebui să se plătească nimic din miliardele de dolari solicitate ca despăgubiri de acea companie.
Chiar dacă a câștigat procesul respectiv (și sunt șanse mari ca decizia să fie menținută în eventuala cale de atac, posibilitățile procedurale de a contesta o decizie arbitrală fiind foarte reduse), există, totuși, riscul ca România să piardă mult mai mult, per total, decât risca să o facă în procesul în sine, dacă nu se va poziționa pragmatic și echilibrat în anii care urmează.
Astfel, deja au apărut destule voci care pun sub semnul întrebării activitățile miniere în general sau care cer să nu se mai reînnoiască diverse licențe miniere sau să nu se acorde unele noi sau care solicită extinderea ariilor protejate în zone cu resurse etc.
Or, deși majoritatea vocilor respective sunt respectabile și mediul înconjurător este, clar, important, cred că, pe ansamblu, concluziile care trebuie trase sunt mai degrabă altele, fiind necesar să fie avute în vedere cel puțin aspectele de mai jos.
(1) În primul rând, dacă ne uităm la mai toate țările dezvoltate care au avut sau au resurse, abordarea rațională timp de sute de ani a fost aceea de a facilita exploatarea lor. Practic, de a folosi avantajul existenței unor astfel de resurse pentru dezvoltare și bunăstare.
Nu este vorba doar de faptul că, până să înceapă să folosească resursele subsolului, omenirea s-a zbătut în sărăcie, ci și de faptul că într-o lume globalizată și în tensiune din ce în ce mai mare, în care concurezi cu alte țări și blocuri, cum este cazul în prezent, avantajele competitive contează.
Astfel de avantaje pot face diferența pe termen mediu și lung – de la autonomie strategică și importanță geopolitică pe diverse paliere, la mai multe venituri pentru infrastructură, educație, pensii sau mai puțină emigrație etc.
(2) Pot exista, desigur, situații deosebite în care alte considerente să fie mai importante. Din punct de vedere logic, situațiile în care să se prefere să nu se exploateze resursele ar trebui văzute însă ca excepții (ce necesită un standard ridicat de justificare).
(3) Or, în România, s-a tins în ultimii 30 de ani să se inverseze ordinea obișnuită a abordărilor de avut în vedere. Deși unele zone cu resurse naturale încă în operare (în special, cărbune) continuă să fie utilizate fără cine știe ce probleme, resuscitarea zonelor cu diverse alte resurse abandonate la un moment dat în trecut sau lansarea unor proiecte miniere noi – pur și simplu nu prea s-au întâmplat.
În majoritatea situațiilor nu a fost vorba de lipsă de interes investițional. Doar că, fără să fie asumată explicit vreo anumită poziționare constantă guvernamentală, mai toate încercările de a dezvolta activități miniere noi în România au eșuat în cele din urmă în diverse instanțe judecătorești sau rămân la stadii incipiente, legat, în principal, de motive procedurale.
(4) O primă cauză a ținut, probabil, de punctul de plecare din 1989. Pentru că statul nu mai avea bani pentru investiții noi majore, precum cele implicate de proiecte miniere, iar eventuale investiții din străinătate în resurse erau percepute, parțial, ca o reflectare a unei pierderi de suveranitate, unii decidenți au tins spre o amânare a subiectului sau o tolerare fără vreo sprijinire efectivă. Partea de influență sovietică a promovat aceeași idee, doar că din motive foarte diferite. Pentru că sovieticii nu aveau bani de investit în activități miniere în România, dar nici nu doreau vreo dezvoltare a lor cu capital occidental, au manipulat local pe unde au putut tot în sensul nefolosirii resurselor.
Un alt aspect de punct de plecare a derivat din abuzurile comunismului cu privire la proprietatea privată. Acestea au generat după 1989 nu doar presiunea naturală pentru restituiri în natură, ci și o presiune mai largă spre evitarea oricărei intruziuni a statului în proprietatea privată indiferent de motiv. Pentru mulți ani de zile devenea dificil atât politic, cât și juridic, să se asume exproprieri pentru proiecte investiționale, aspecte cu o probabilitate mult mai mare să fie relevante pentru proiecte miniere decât pentru alte proiecte.
(5) O altă cauză, legată parțial de cea de mai sus, a ținut de manipularea extinsă în jurul sloganului «nu ne vindem țara». Acesta a fost promovat inițial de unele segmente de elite de facto pentru a manipula populația în direcția sprijinirii abordării de închidere a țării față de capitalul exterior din primii 6 ani de după Revoluție pentru a facilita acapararea pe tăcute, și fără concurență (mult subevaluat), a unor active și resurse diverse de către o parte din noii capitaliști români.
Sloganul respectiv a ajuns gradual să limiteze clasă politică și efectiv, nu doar declarativ. Este și în prezent speculat excesiv pe un spectru larg – de la adversari/concurenți ai României care doresc cât mai puține investiții la noi, la segmente de populație și de funcționari publici care văd suspicios mai orice investiție din afara României în resurse pe ideea că »sigur o să ne cumpere străinii pe nimic».
Nu este de ignorat nici efectul interpretării distorsionate a unor mesaje precum „țara nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri”.
(6) O a treia cauză importantă a fost reprezentată de mineriade. Șocul creat de acestea la nivelul partidelor de dreapta și societății civile, precum și rolul lui Ion Iliescu & company în organizarea lor, pe partea de stânga, au generat mulți ani (și în contextul oprobiului international) o rezervă pe mai toată linia politică și civică cu privire la potențarea industriei miniere în România.
Pierderile financiare ale multor proiecte miniere în noul context global de atunci au generat ocazia potrivită pentru abordarea ambelor probleme – reducerea subvențiilor și slăbirea semnificativă a mișcărilor sindicale din minerit. Costurile mari asumate cu programele de restructurări au fost văzute ca meritând, pe ansamblu, din ambele perspective.
O consecință indirectă, dar importantă, a mineriadelor a fost, astfel, aceea de a face ani de-a rândul fundalul general și mai puțin propice pentru sprijinirea proactivă de către stat a vreunor noi proiecte miniere.
(7) O a patra cauză a ținut de aderarea la Uniunea Europeană. Deși aderarea la UE este, de departe, una dintre cele mai mari realizări ale României, mineritul a fost unul dintre puținele sectoare care, clar, au avut de pierdut din aceasta.
De exemplu, numeroasele reguli noi au necesitat autorităților publice ani de zile pentru „digerare”, ceea ce, cuplat cu reticența tradițională de asumare în lipsa unui ordin de la decidentul politic, a îngreunat în sine aprobarea mai oricărui proiect complex.
De asemenea, Uniunea Europeană era, deja, în plin proces de externalizare a multor furnizori, fiind blocul care a abordat cel mai mult lucrurile din punct de vedere politic ca și cum „sfârșitul istoriei” anunțat după încetarea Războiului Rece chiar venise.
Aici, merită menționat că atât „colectivizarea” deciziilor, cât și delegarea unor decizii, tind, în general, să aibă un efect de deresponsabilizare și de subapreciere a riscurilor.
Așa cum o parte din elitele de facto de la noi au renunțat să mai analizeze destule aspecte autonom după aderare, mulțumite că au urcat pe vaporul european, și la nivelul UE, delegarea securității militare către Statele Unite a făcut mult mai facilă asumarea politică și a altor tipuri de dependențe externe.
Considerând că nu mai erau riscuri notabile de afectare a circuitelor de aprovizionare din afara UE sau de perturbare geopolitică, UE a ajuns ca – în pragul războiului din Ucraina – să consume aproximativ 25-30% din metalele și mineralele extrase din lume, dar să acopere doar aproximativ 3-4% în intern.
Războiul respectiv și conștientizarea necesarului de resurse minerale pentru tranziția energetică au dus însă la o ajustare de direcție în ultima perioadă, după cum vom discuta mai mult la un alt punct mai jos.
(8) O a cincea cauză a ținut de evoluțiile culturale în țările UE – unele naturale și necesare – altele manipulate. Creșterea confortului favorizează, în general, o preocupare mai mare pentru conservarea ca atare a ceea ce se vede în jur în natură, aspect, clar, pozitiv, dar, ca mai orice în viață – până la un punct.
De asemenea, pentru că puterea de cumpărare generală a crescut mult în UE, dar doar un procent redus de populație (aproximativ 17%) a mai rămas implicată direct în producție, din ce în ce mai mulți oameni au tins să perceapă bunurile din jur ca fiind la îndemână, simplu de procurat și ușor de înlocuit.
Este mult mai greu de făcut legătura între mașini, calculatoare, telefoane sau case și miile de mine în operare la nivel global și circuitele logistice complexe care permit extragerea materiilor prime necesare acestora și aducerea lor la fabricile care, mai departe, aprovizionează cu produse finite, prin distribuitori, mall-uri, depozite etc.
Pentru că protejarea mediului este și văzută favorabil de mai orice om normal și s-au putut procura resurse destul de ieftin din alte țări din lume, iar minerii alimentaseră mișcări sindicale puternice, s-a tins și politic spre evoluții defavorabile mineritului.
Cele de mai sus au fost speculate de războaiele culturale pentru promovarea unor zone din ce în ce mai mari de exagerări și dezechilibre. Țări precum Rusia, de exemplu, au integrat de peste 50 de ani în acțiunea externă sprijinirea segmentelor mai radicale din zona politicilor verzi, fiind direct interesate de dependențe cât mai mari de surse de energie și de materii prime externe la nivelul Uniunii Europene, și nu numai[i].
Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu ar fi numeroși poluatori fără nicio jenă sau că marea majoritate a mișcărilor ecologiste nu ar fi sincere sau nu ar avea un rol pozitiv sau nu ar fi necesare, dar trebuie înțeles și că, de la un punct încolo, unele poziții ajung pur și simplu să servească mult mai mult adversarilor Uniunii Europene și devin deconectate de echilibrul necesar pentru păstrarea competitivității.
Mai trebuie conștientizat și faptul că dacă nu se folosesc resursele din UE, dar se consumă aproximativ 25-30% din resursele obținute din proiecte miniere din afara UE, nu prea se protejează niciun mediu – dacă avem în vedere ansamblul planetei. Dimpotrivă, este facilitat un minerit cu mult mai puțină grijă pentru mediu, doar că pe alte continente, fiind generate, totodată, volume mari de transportat pe distanțe mai lungi.[ii]
În orice caz, dacă UE nu rămâne competitivă global, nici politicile vizând protecția mediului nu vor putea rămâne sustenabile pe termen mediu. Un echilibru mai bun este important pentru succesul ambelor paliere.
(9) O a șasea cauză a ținut – pe fondul de mai sus – de cadrul instituțional și legislativ din România relevant pentru minerit. Proiectele miniere implică în mai orice țară cât de cât modernă un număr mare de diverse autorizații și avize. Acesta nu este un aspect excesiv în sine, dar am avut ocazia să lucrez pe proiecte miniere, inclusiv recent, și cred că merită să fie cunoscute mai bine câtveva aspecte.
(a) Unul este acela că nu există vreo coordonare oficială în România cu privire la implementarea proiectelor miniere.
De exemplu, licența de exploatare minieră nu oferă, de fapt, vreo garanție că poți și exploata efectiv perimetrul la care se referă.
Deși resursele subsolului fac parte din domeniul public al statului și licența respectivă îți dă dreptul să le exploatezi, ca să ajungi la ele trebuie să treci prin … sol. Or, acesta poate fi deținut de sute sau mii de proprietari privați. Dacă ai nevoie de suprafețe mai mari pentru a accesa resursele respective, ceea ce, de regulă, este cazul, trebuie, așadar, să încerci să cumperi sau să dobândești un alt fel de drept de acces prin negocieri cu foarte multe persoane fizice. Posibilitățile actuale de expropriere sunt limitate sau nu sunt folosite din motive politice și, parțial, juridice.
Probabil nu va surprinde faptul că, atunci când se află de o eventuală intenție de a dezvolta un proiect minier, mulți proprietari din zonă cresc semnificativ prețurile sau cumpără porțiuni noi care le par bine plasate pentru a negocia cât mai sus etc.
Au fost și destule situații în care s-a început plantarea de copaci și construcția a tot felul de bojdeuci în zonele relevante pentru a beneficia de diverse despăgubiri calibrate mai puțin inspirat de unii investitori în astfel de proiecte.
De asemenea, la nivel instituțional, nu există vreun organism în România care să sprijine coordonat obținerea de investitorii în proiecte complexe a autorizațiilor necesare. Desigur, ideea nu este aceea de preluare de către stat a responsabilității avizării, dar nu este eficient nici să lași un investitor să interacționeze, practic, de multe ori separat, cu zeci și zeci de autorități emitente, fără vreo presiune formală asupra acestora spre limitarea problemelor rezultate din insuficienta corelare a proceselor de autorizare.
(b) Nu există nici claritate legislativă cu privire la unele aspecte ce trebuie acoperite prin documentațiile tehnice, iar autoritățile, de multe ori, nu răspund la solicitări de clarificări decât prin indicarea prevederilor legale a căror clarificare, de fapt, se solicitase. Nici nivelul de acces cu privire la unele tipuri de date nu pare bine calibrat în prezent din perspectiva unui investitor bine intenționat și care trebuie să ia decizii informate. Este foarte posibil ca unele state concurente să știe mult mai multe despre datele respective decât ce poate accesa în timp util un investitor la noi.
(c) Sancțiunile în caz de greșeli în procesul vast și complex de autorizare sunt, de obicei, foarte mari, chiar dacă problema este una lipsită de substanță în sine sau ar putea fi remediată destul de ușor dacă s-ar acorda un termen pentru aceasta.
De cele mai multe ori, legislația implică anularea, pur și simplu, a autorizației sau avizului relevante, necesitând reluarea întregului proces nu doar cu privire la acea autorizație sau acel aviz, ci a tuturor actelor adoptate între timp în legătură cu actul respectiv.
Deși, pentru juriști, o astfel de consecință are sens teoretic – printre regulile de drept clasice fiind acelea că dacă un act administrativ nu respectă întocmai o cerință formală este potențial afectat de nulitate și ce este nul nu poate produce efecte, din punct de vedere practic este pur și simplu stupid și disproporționat în cazul unor proiecte de investiții de o asemenea complexitate.
Au fost deja destule cazuri în România în care anularea unui act în instanță a anihilat ce se făcuse ani de zile între timp cu privire la multe alte autorizații, avize și permise.
În plus, o serie de prevederi blochează avize până la soluționarea unor litigii, chiar dacă acestea sunt demarate artificial, putând genera întârzieri de ani de zile etc.
(d) Legat de punctul de mai sus, există organizații neguvernamentale care atacă sistematic aproape orice act administrativ mai important emis cu privire la proiecte miniere noi.
Deși sunt convins că cel puțin o parte dintre ONG-urile respective doresc sincer să conserve mediul și peisajul și pot exista, desigur, și acte care „să merite” ca substanță să fie atacate, este o abordare pe ansamblu pur și simplu divergentă de ideea că emiterea unei licențe de exploatare a unor resurse reflectă o decizie a unui stat de a exploata acele resurse.
Este o abordare necorelată și cu ideea de echilibru, fiind în multe cazuri evident că nu substanța efectivă a unui act administrativ contează, ci că, oricum s-ar implementa un proiect minier pe fond, nu ar fi suficient, dorindu-se pur și simplu împiedicarea oricărei activități miniere și folosirea oricărui pretext pentru aceasta.
Același dezechilibru este indicat și de abordarea unor ONG-uri de a cumpăra mici suprafete de teren în mijlocul unor perimetre miniere. Sau de schimbarea domiciliului sau obținerea de vize de flotant în zone miniere de unii reprezentanți pentru a sugera că un procent mai mare de localnici ar fi contra ideii unor activități miniere acolo (mai ales în contextul în care, de multe ori, zeci de procente din tinerii acelor zone au luat deja calea străinătății tocmai din cauza lipsei unor oportunități locale de locuri de muncă bune).
(e) O companie care vrea să dezvolte o mină este penalizată la fel și în cazurile în care greșeala nu-i este imputabilă în vreun fel ca atare. De exemplu, dacă un funcționar public scrie eronat o informație sau dacă consultarea transfrontalieră (dacă este cazul) nu este organizată foarte atent de autorități sau dacă serverul pe care era afișat un document pentru consultări are unele întreruperi tehnice etc, poate surveni riscul pentru o companie minieră de a trebui să o ia de la capăt.
Or, proiectele complexe, precum cele miniere, au nevoie de atât de multe autorizații, avize și alte formalități încât probabilitatea unor greșeli la un moment dat, cu ocazia emiterii unui act administrativ, devine ridicată, greșeli speculate în instanță.
Pe fondul de mai sus, România a ajuns să aibă un grad redus de folosire a resurselor subsolului, dar un procent din teritoriu alocat protecției de tip Natura 2000 sau Emerald semnificativ mai mare (aprox 23% în prezent) decât majoritatea celorlalte țări europene, inclusiv Belgia, Olanda, Franța, Germania, Suedia, Danemarca, Italia, Polonia, Ungaria, Cehia etc. E adevărat, că unele dintre celelalte țări respective au procente superioare alocate altor regimuri de protecție, dar, de regulă, la un nivel de exigență mai redus decât Natura 2000), iar țări recunoscute pentru protecția mediului, precum țările scandinave din UE, au semnificativ mai puțin, în total, chiar și așa.[iii]
(10) În contextul războiului din Ucraina, dar și al avansării tranziției energetice, Uniunea Europeană a realizat în ultimii doi ani că pe mai toate planurile necesare succesului neutralității climatice, nivelurile actuale de dependență externă sunt potențial mult mai mari decât cele față de Rusia pe combustibili fosili și că abordarea anterioară nu este sustenabilă economic și competitiv, fiind necesar un nou echilibru.
Regulamentul privind materiile prime critice adoptat luna aceasta de UE este unul din actele care reflectă îngrijorarea respectivă. Prin el se urmărește garantarea aprovizionării industriei europene cu materii prime critice și reducerea în mod semnificativ a dependenței UE de importurile provenind de la furnizori dintr-o singură țară.
Din cele 34 de materii prime identificate[iv] ca fiind critice, a fost creată o listă de materii prime strategice – practic, cele pentru care se preconizează că vor crește nevoile exponențial și care au cerințe de producție complexe și, prin urmare, se confruntă cu un risc mai mare de probleme de aprovizionare.
Pentru a reduce dependența de țări terțe pe partea de materii prime critice, UE a stabilit, ca obiective: (i) cel puțin 10% din consumul anual al UE să provină din extracția în UE, (ii) cel puțin 40% din consumul anual al UE să provină din prelucrarea în UE, (iii) cel puțin 25% din consumul anual al UE să provină din reciclare în UE și (iv) cel mult 65% din consumul anual al Uniunii pentru fiecare materie primă strategică, în orice etapă relevantă a prelucrării, să provină dintr-o singură țară terță.[v]
De asemenea, actul normativ respectiv urmărește reducerea timpului necesar emiterii autorizațiilor de exploatare, permite statelor membre (și Comisiei) să recunoască statutul strategic al unui proiect, solicită statelor membre să dezvolte planuri naționale de explorare etc.
Desigur, trebuie atenție la riscul de a se merge prea departe în direcția cealaltă, dar un nou echilibru pragmatic este necesar, de vreme ce alte blocuri concurente înregistrează progrese însemnate pe paliere întregi ale tranziției energetice, dar dezvoltă și 2 centrale mari pe cărbune pe săptămână.[vi]
Noul context face mult mai vizibilă nevoia unei alte abordări și pentru România. Abordarea din ultimii 30 de ani de nesprijinire efectivă a oportunităților din minerit a dus deja la pierderi mari.
Trebuie înțeles că – deși este adevărat că nu se poate face minerit fără unele efecte negative asupra mediului arealului acelui proiect minier (de aceea, fiind cerințe pentru investitori de compensare în diverse moduri) – și lipsa unui proiect minier are costuri potențial mult mai mari.
O parte din cele peste 4 milioane de români care au plecat în străinătate din lipsă de oportunități locale, segmentele mai mari de populație subvenționate, ocaziile pierdute de a dezvolta sau sprijini productivitatea unor ramuri industriale, nivelul mai scăzut de activitate pe lanțuri întregi logistice, resursele bugetare mai mici pentru investiții, formare sau programe sociale etc – reprezintă astfel de costuri.
Pierderile nu au fost, deci, doar financiare directe, ci și sociale, demografice, precum si, din perpectivă mai largă, de dezvoltare a multor comunități locale și a nivelului național.
Deși sunt și zone care pot trăi cât de cât din turism, pe ansamblu, numărul beneficiarilor și nivelul de dezvoltare sunt, de regulă, mult sub potențialul în cazul folosirii resurselor subsolului.
Practic, ar trebui mutat accentul de la a nu face minerit – la cum trebuie făcut repede (dacă resursele subsolului justifică asta), dar cu respectarea unor standarde de mediu solide și cu beneficii clar mai mari pe ansamblu.
Decizia instanței arbitrale în litigiul legat de Roșia Montană generează o presiune suplimentară în acest sens asupra României față de alte țări. România are, astfel, interesul să arate că se poate, de fapt, investi cu succes în proiecte miniere la noi, mai ales că tranziția energetică generează oportunități și nevoi în acest sens în întreaga lume.
A pierde încă 30 de ani pe acest subiect ar fi foarte păgubos și din perspectiva mai largă a structurii cheltuielilor bugetare ale României, a scadențelor în termeni de demografie, a nivelului mediu de formare profesională, a tendințelor pe partea de fonduri europene, precum și a noului context global.
În orice caz, implementarea investițiilor complexe (nu doar în minerit) merită, cred, cu caracter mai general o abordare mult mai coordonată la nivelul țării și o astfel de coordonare ar trebui să implice ca România:
- Să urmărească mecanisme rapide și echilibrate de deblocare a punctelor nodale legislative care întârzie sau afectează disproporționat proiectele complexe.
- Să fie mult mai atentă la momentul adoptării unor reguli și standarde la nivel european (a trecut vremea în care abordarea „zicem ca ei și facem ca noi” mergea ușor);
- Odată un act adoptat la nivel european, să folosească sistematic posibilitățile de flexibilitate de calendar și reguli oferite de actul respectiv pentru a nu fi dezavantajată prematur față de alte state europene;
- Să țină cont atunci când alege perimetrul exact și gradul de protecție pentru o zonă nouă în viitor de perimetrele cu resurse naturale sau alte oportunități investiționale importante (la noi este cam invers în prezent);
- Să fie foarte atentă la dinamicile internaționale actuale legate de atragerea de investiții, raportat la propriile atuuri și slăbiciuni.
Până la urmă, este vorba de a se încerca folosirea cât mai rapid și eficient a ceea ce este, dar cu atenție la ce se câștigă și la ce standarde trebuie respectate, într-un context de concurență globală accelerată.
Notă editor: Firma de avocatură „Bondoc și Asociații” a reprezentat în instanță compania minieră Samax România (Euro Sun Mining) care deține proiectul minier Rovina.
note:
[i] Aspect și cu un efect parțial de bumerang, odată cu deciziile UE de accelerare prin sprijin financiar a tranziției verzi, decizii care au contat probabil în abordarea Rusiei de a încerca să negocieze acum, cât încă este o nevoie semnificativă în lume de exporturile sale enorme de hidrocarburi.
[ii] https://source.benchmarkminerals.com/article/more-than-300-new-mines-required-to-meet-battery-demand-by-2035
[iii] https://www.eea.europa.eu/en/analysis/indicators/terrestrial-protected-areas-in-europe
[iv] Aluminium/Bauxite/alumina, Coking Coal, Lithium,Phosphorus, Antimony, Feldspar, Light rare earth elements*, Scandium, Arsenic, Fluorspar, Magnesium, Silicon metal, Baryte, Gallium, Manganese, Strontium, Beryllium, Germanium, Natural Graphite, Tantalum, Bismuth, Hafnium, Niobium, Titanium metal, Boron, Helium, Platinum group metals, Tungsten, Cobalt, Heavy rare earth elements*, Phosphate Rock, Vanadium, Copper, Nickel.
[v] https://www.consilium.europa.eu/ro/infographics/critical-raw-materials/. A se vedea și https://single-market-economy.ec.europa.eu/sectors/raw-materials/areas-specific-interest/critical-raw-materials/critical-raw-materials-act_en, https://www.iea.org/commentaries/why-the-european-union-needs-bold-and-broad-strategies-for-critical-minerals, și https://www.politico.eu/article/europes-green-dilemma-mining-key-minerals-without-destroying-nature/
[vi] https://energyandcleanair.org/publication/china-permits-two-new-coal-power-plants-per-week-in-2022/. A se vedea și https://www.reuters.com/business/energy/chinas-new-coal-plants-set-become-costly-second-fiddle-renewables-2023-03-22/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
///Mineritul nu trebuie facut repede, asa cum mentionati mai sus, ci in primul rand cu cap. Norocul nostru ca romanii nu sunt asa de prosti pe cum ii credeti, si ca atunci cand a fost nevoie s-au mobilizat impotriva exploatarii de la Rosia Montana. Pentru ca da, e scump sa nu exploatezi, dar poate ii intrebati pe cei care au platit si mai platesc pretul spargerii barajului de cianura de la Baia Mare (printre cele mai mari dezastre ecologice din Europa) cat e de scump sa o faci, si poate puneti si aceste costuri in calcul, cand ne povestiti cat de minunat e mineritul.
Pentru Bila: Sunt de acord că mineritul trebuie făcut cu cap (dar nu asta s-a întâmplat în ultimii 30 de ani) și articolul nu susține niciunde că orice proiect e automat bun sau că mineritul e minunat. Dar nu trebuie inversată nici ordinea rațională de analiză. Dincolo de faptul că se poate exploata și fără cianuri, doar pentru că nu sare în ochi, nu înseamnă că impactul asupra emigrației, structurii demografice mai largi, de sănătate, de sprijin social etc rezultat din nefolosirea oportunităților locale nu ar avea efecte negative mult mai mari asupra unei țări, cum a și fost cazul la noi.
Pe raționamentul de mai sus nu mai existau nici trenuri, avioane, centrale nucleare, petrol, gaze etc pentru că accidente se pot întâmpla în mai orice ramură economică industrială în care faci ceva. Impactul unor accidente locale este întotdeauna dramatic, dar nu trebuie să ascundă efectele negative difuze agregate ale alternativei care, de multe ori, sunt mult mai mari.
Mai important la o chestia ca asta ar fi cat castiga tara si nu cei care dau aprobarile.
6% redeventa, adica mai putin decat 10% din valoarea aurului extras mi se fare fff putzin!
Un notar ia 6% din valoarea unei proprietati de vanzare (3%+3%) si nu face mai nimic in afara de a se uita pe niste acte si fara a-si asuma nicio raspundere!
In cazul de fata vorbim de aurul tarii, careia dupa extragere ii ramane numai 6%.
Cred ca prin lege ar trebui sa-l extraga guvernul prin mijloace proprii sau sa plateasca pe cineva (o firma specializata) sa o faca contra cost. Numai ca costul sa nu ajunga la 94% din ceea ce scoate, ca e prea, prea de tot. Aproape ca le dam aurul pe gratis si ne mai alegem si cu poluarea si distrugerea mediului.
Articol foarte bine documentat, structurat si prezentat. Ar mai fi necesare poate „mici detalii”.
1. Modul disproportionat in care decidentii politici influenteaza acordarea avizelor si autorizatiilor, comparativ cu comunitatile locale direct afectate de exploatarile de resurse.
2. Rolul major al coruptiei in toate deciziile administrative din Romania. In toate deciziile majore au fost identificate, sau nu au fost suficient investigate, elementele de coruptie.
3. Este normal ca Romania sa aiba arii protejate mai mari decat tarile vest europene. La inceputul anilor 90 in Romania traiau tot atatia rasi, lupi si ursi cat in Anglia , Franta, Italia, Olanda, Belgia Germania si Austria la un loc. Si acum populatia de urs din Romania este 40% din populatia totala a UE. Situatia este asemanatore pentru majoritatea speciilor protejate. Practic romanii adapostesc si protejeaza o foarte mare parte a naturii europene. Din lipsa de organizare si ineficienta negosciere politica primesc foarte putine compensatii pentru acest efort. Desi legislatia europeana si nationala prevede acordare de compensatii pentru existanta acestor arii protejate.
4. De ce am renunta la cel mai valoros capital natural, de care beneficiem cu totii, pentru a favoriza imbogatirea catorva „baieti desteti” bine insurubati la partid?
5. Poate in loc sa castigam din furnizare de carbune sau metale grele ar trebui sa ne orientam pentru consolidarea obtinerii de beneficii economice prevazute de legislatia europeana pentru conservarea habitatelor si a speciilor protejate , si sa traim intr-un mediu sanatos.
De acord cu primele 4 puncte.
In schimb, punctul 5 este exact tipul de exagerare care da apa la moara activiștilor anti-GreenDeal care formează deja nucleul dur al acestui sit, oploșit sub pulpane contrarianismul. Așa cum anarhiștii politici (activiștii “anti-sistem”, cum sunt in RO demagogii populiști de tip AUR și ceva mai demult o firava Occupy prin București, sau in afara țării stupida mișcare CancellCulture) momesc lumea cu utopii păgubitoare, contrarienii climatici se folosesc de astfel de mioape exagerări ecologist-utopice (cum este și pct.5 de mai sus) sa grefeze o clona a mișcării “anti-sistem” din politica in lumea științei. In cazul minei de la Roșia Montană, mi se pare ca preluarea de către RO este o măsura buna, dar nu pentru scoaterea pe veci a minei din circuitul industrial, ci in așteptarea unui proiect care sa respecte legislația UE. Ecologia nu se poate dezvolta in ciuda dezvoltării industriale, ci doar odată cu aceasta.
Un eseu care merita scris mai sintetic pentru a facilita lectura si coerenta ideilor. Se face apologia exploatarilor de resurse minerale. Dar autorul nu stie ca Romania are si alte locuri cu zacaminte de aur si argint. Conteaza f.mult rentabilitatea acestora, adica cate kg de metal la tona de steril. Majoritatea nu vad decat Rosia Montana. Dar ar trebui sa fie pusa dilema- vrem sa ne pastram vestigii istorice si natura benefica ori sa lasam natura ca la Rosia Poieni?!!! Au fost epuizate toate posibilitatile de dezvoltare economica la Rosia Montana?!!! Ce facilitati fiscale si economice acorda statul pt sustinerea fostelor exploatatii miniere pt. populatie si activitati ?!!!
Apoi autorul uita ca haldele de steril si batalurile cu cianura la precipitatii de 50/70 l pe mp in 12- 24 ore pot duce la dezastre.
Pentru Agora: Articolul privește ideea de folosire a resurselor în general.
Nu face apologia a nimic, dar arată că regula rațională ar trebui să fie a încercării folosirii oricăror resurse ale subsolului și excepția ar trebui să fie aceea a nefolosirii lor.
Că ar fi niște alternative așa extraordinare economic – nu s-a întâmplat în vreun mod relevant statistic în ultimii 30 de ani și sugestia de a aștepta încă 30 că poate vor veni astfel de vremuri este comodă, dar nu aduce vreo dezvoltare.
Ponderea de populație din multe zone cu resurse neexploatate sau foste zone miniere care trăiește, de fapt, din diverse redistribuiri de tip social este în multe cazuri mult mai mare decât în aște zone. În plus, după cum am menționat și în articol este vorba de subdezvoltare mai generală, emigrație mai mare etc.
Multumesc de raspuns. Dar exista si solutii de dezvoltare si fara minerit cu cianuri. Cunosc doua studii facute inca din 2010 care su avut ca unic scop multiplicarea activitatilor la Rosia Montana. Dar pe guvernantii de atunci nu i-a interesat. Ar trebui sa va interesati cate redevente a dat statul roman pentru populatia din localitatile din reteaua Patrimoniului UNESCO si Natura 2000. Nimic. Sa va interesati ce face Franta pentru a sustine aceste valori. Deci nu ne intereseaza sa avem grija de patrimoniul natural si cultural al localitatilor ci de cate spagi putem lua din afaceri dubioase. Personal nu mi se pot vinde eseuri partinitoare.
Pentru Agora: este putin surprinzator ca nu observati cat de partinitoare este, de fapt, propria dvs pozitie de mai sus care nu include niciun argument tehnic si nu contrazice obiectiv nimic din articol, dar include distorsiuni evidente a ceea ce articolul spune si insinuari rupte de orice realitate in ceea ce ma priveste si care nu va fac cinste. De asemenea, ca s-ar putea dezvolta altfel zonele – e posibil, doar ca nu s-a intamplat in ultimii 30 de ani si nici nu e pb sa se intample in vreun mod relevant statistic. Dar e mai simplu de lansat ca varianta pentru ca e genul de alternative teoretice, fara niciun element concret, care pot duce la amanari, eventual, de secole. Costurile nedezvoltarii sunt mult mai mari decat ce este legat de a da sau primi redevente. Pensiile si ajutoarele sociale costa, lipsa de locuri de munca costa, emigratia costa, lipsa de venituri suplimentare la buget are un cost, si nu doar economic etc. Si nu spune niciunde articolul ca tb dezvoltata o mina intr-un perimetru
Unesco.
Dar ce program concret au avut guvernele Romaniei pentru a sprijini cu adevarat zonele miniere care au fost inchise?!!!. In Valea Jiului dupa 1995 au dat la mineri 10-15 salarii compensatorii care au fost repede cheltuiti pe bunuri si servicii si doar din cativa din miile de mineri au incercat sa faca o afacere locala. Apoi au creat asa zisele zone defavorizate unde firme din toata tara si au facut adrese in zonele miniere si in fals au avut scutiri de taxe si impozite. Problemele in teritoriu sunt mult mai complexe decat in ceea ce sustineti dv. Re-ecologizarea unor zone miniere va fi cu mult mai scumpa decat veniturile din aceste exploatari miniere. Iar la epuizarea zacamintelor ne intoarcem la somaj si subdezvoltare, si mai ramanem cu halde de steril, bazine de cianuri si terenuri decopertate de vegetatie si soluri. Domnia voastra gandeste pe termen scurt iar eu privesc pe termen lung.
O analiza excelenta, pentru care il felicit pe autor!
Argumente foarte bine construite, concluzii valide.
Prea multa manipulare, prea multi care „stiu ei ma bine”, in legatura cu mineritul, si cu RM in special!
Cu politrucii rosii de la conducere, Ro pierde garantat, de 33 de ani, in toate situatiile. (Si cu securistii in posturi cheie.) Si cand i se da dreptate pe plan mondial.
Poate ar trebui schimbati!
„Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă.”
„Nu calcati pe iarba, Nu rupeti florile”, Nu respirati, Nu mincati…
Nu mai face cadouri flori doamnelor, luati-le diamante!
Faceti dragoste cu foc, nu foc cu lemne!
EU impune ca 4% din pamint sa nu fie lucrat, dar plateste subventii pt aceasta…
Se reduce numarul ciinilor la stine, dar creste nr acestora in orase. Ciinii vor avea voie sa foloseasca si pistele de biciclete. Va scadea nr vacilor, dar va creste nr ursilor si a lupilor. Va scade nr lacustelor prin folosirea acestora la prajituri, spre necazul rindunicilor.
Va scadea nr romanilor, dar va creste nr sirilankezilor.
M-a lasat masca unul din argumentele domnului Bondoc cum ca ar fi mana rusilor in ne-exploatarea Rosiei Montane. Adica rusii neavand bani de investit acolo, au subventionat (aici au avut bani, nu-i asa?) atitudini contrare oricarui minerit. Asta pana cand vor face ei bani de investitii.
Intr-un singur punct are dreptate autorul: exista un anume cinism in a importa minereuri din alte tari, ca si cum acolo astea nu ar provoca poluare, ba chiar mai mare decat in EU pentru ca aici normele de exploatare sunt mai stricte. In plus transportul lor pe mii si mii de km inseamna poluare aditionala.
Ca sa-i raspund autorului: mineritul pe carbune nu se mai face decat la scara mica in Romania pentru ca e un carbune prost din punct de vedere caloric si pentru ca normele de poluare presupun aproape o dublare a pretului electricitatii produse la combinatul de la Oltenia din cauza certificatelor de carbon. (Sigur daca Oltenia era plasata in Transnistria sau Rusia, nu ar fi avut de ce sa-si faca griji pentru certificate.)
L-as ruga totodata pe autor sa-si aduca aminte de catastrofa intamplata acum 20-25 de ani la o mina din Maramures care folosea cianuri (cum ar fi fost si la Rosia Montana) si care a facut ravagii pe Tisa si mai departe pe Dunare.
Ideea ca investitorii de la Rosia Mopntana veneau cu nu stiu ce tehnologii e cam falsa. Acum cand este sa plateasca partii romane cheltuielile de judecata ei spun ca nu au bani in conturi.
Si pentru tehnologii moderne ar fi avut?
Ma indoiesc.
Pentru Radu: Nu ați citit atent sau pur și simplu distorsionați. Articolul nu este concentrat nici pe Roșia Montană, nici pe ruși, nici pe cărbune.
Roșia Montană este vizată doar prin prisma deciziei arbitrale recente ca punct de plecare pentru o analiză pe strategia rațională de avut în vedere de România în privința resurselor în anii care vin în contextul global actual.
Articolul privește, astfel, mineritul în general și încearcă să arate că folosirea resurselor ar trebui să fie abordarea rațională ca punct de plecare (dacă dezavantajele nu sunt mai mari decât avantajele).
Cu privire la ruși, nu spune niciunde articolul că aceștia ar fi intervenit sau nu La Roșia Montană. Referirea la Rusia privea strategia mai largă de a sprijini segmente radicale de ecologiști din alte țări pentru a împiedica sau întârzia proiecte care ar reduce dependențe de Rusia. Este o strategie larg cunoscută, logică din punctul lor de vedere; tot logic este să nu fie tratată naiv de țările din jur.
Cu privire la accidente, după cum spuneam și la un alt comentariu mai sus, pe raționamentul respectiv nu mai existau nici trenuri, avioane, centrale nucleare, petrol, gaze etc pentru că accidente se pot întâmpla în mai orice ramură economică industrială în care faci ceva.
Ar trebui interzise și mașinile pentru că numărul agregat de decese în România în 2019, de exemplu, a fost mai mare decât cel din toate minele din România din ultimii 30 de ani.
Impactul unor accidente mari locale este întotdeauna dramatic, dar nu trebuie să ascundă efectele negative difuze agregate ale alternativei care, de multe ori, pot ajunge să fie mult mai mari.
Doar o curiozitate, de vreme ce faceti lobby exploatarii miniere in Romania, inclusiv in zone protejate UNESCO: sunteti dvs. sau firma dvs. angajati de catre firme cu interes in exploatarea miniera? Daca raspunsul este afirmativ, opinia dvs. ar trebui calificata prin acest aspect.
Pentru Ion Ion: Din păcate, faceți procese de intenție când pare mai degrabă invers, comentariul dvs distorsionând articolul și faptele.
A explica cu argumente de ce este mai rațional, de regulă, să urmărești folosirea resurselor decât să nu o faci, nu este lobby.
Nici nu spune vreundeva articolul că trebuie făcută o mină în zone Unesco.
În orice caz, nu am discutat cu nicio companie minieră despre acest articol și nici nu am fost plătit de cineva pentru el.
După cum am menționat în text, am lucrat pe proiecte miniere – de aceea pot să vorbesc despre subiect, cunoscându-l destul de bine, cred, dincolo de ce am citit și analizat în plus.
Cu caracter mai general, nu a fost așa de mult de lucru în România pe noi proiecte miniere tocmai pentru că nu au fost.
Abordarea dvs nu este corectă nici din alt punct de vedere. Pe raționamentul respectiv, ar trebui ca o asociație pentru protecția mediului, de exemplu, să nu poată lua vreo poziție vreodată fără să o califice subiectiv doar pentru că este finanțată de persoane juridice sau fizice care o sprijină tocmai pentru protejarea mediului.
Ce am încercat să arăt este că e necesar un punct de echilibru rațional între ce se face și ce nu se face – poziția dvs sugerează mai degrabă una de totul sau nimic, abordare care rar poate avea o justificare solidă.
da,dansul este avocatul ce reprezinta compania miniera ca doreste exploatarea la Rovina
&@Ion Ion
Nu-i problemă, după părerea mea. Problemă este dacă se dorește a fi discurs politic, cu atât mai gravă dacă degenerează în colecție de lozinci. Mie așa mi s-a părut când a intervenit chestia cu omenirea care se zbătea în sărăcie. De la paș’opt, desigur, progresăm.
Frumos că se amintește despre „abuzurile” din timpul comunismului @postcomunismului.
EXCELENTA analiza! Din mterialele critice si strategice Romania detine 10 substante cunoscute sub diferite stadii de cercetare geologica unele chiar cu resurse/rezerve cu cercetarea terminta.
-Problema importanata este ca informatiile, datele si documentatiile aferente acestora sunt clasificate ca fiind secrete, cea ce face greoaie utilizarea lor cat si abordarea unor investii chiar de investitori romani cat si cei straini.
-Cheltuileliel pentu investitii sunt foarte ridicate.
-ONG-urile in Romania impiedica sistematic aceste obiective asa cum se prezinta si in articol
-doua investitii straine la DEVA Gold si Rovina cu cantitatii deosebite de Aur, Cupru si Argint sunt blocate de ONG-uri.
Ion Horincea
1. Un argument pe care l-ar fi putut avea partea romana ar fi fost coruptia prin care s-a realizat contractul, insa cum toti au bagat botul la troaca nu cred ca ar fi fost posibil in practica.
2. Din cite imi aduc aminte in contract suma specificata pentru responsabilitatea companiei in caz de accident era f mica, ceea ce mi s-a parut f suspect.
3. N-as fi avut multe de obiectat daca in loc de compania lui Frank Timis ar fi fost una din cele mari, gen Newmont. Dar asa prea mirosea de la inceput a teapa.
Dl. Bondoc nu este un expert în minerit sau în mediu, ci conducătorul unei firme de avocatură. În aceste condiții, pledoaria pro-minerit miroase a lobby. Când s-a specializat domnia-sa în exploatarea subsolului? Sau, ca să fiu mai direct: care din membrii AmCham, din care face parte și firma sa, i-a furnizat documentația necesară unei analize atât de extinse? Chiar dacă concluzia analizei sună rezonabil – să facem minerit dar cu standarde solide de mediu, aș aminti că și RMGC aka Gabriel Resources ne promitea minerit cu standarde ultra extra de mediu, ducea jurnaliști în Noua Zeelandă ca să ne demonstreze cât de prielnică este sănătății apa cu cianură etc., mima conservarea patrimoniului istoric și natural, când în realitate avizele se dădeau în pofida actelor normative și a bunului simț, legile se modificau ca să corespundă intereselor RMGC etc. Cu atât mai mult miroase îndemnul să facem repede minerit, când știm foarte bine că resursele subsolului nu se evaporă în timp, iar avantajul competitiv de care vorbește domnia sa va fi mai mare peste un veac pentru cei ce nu-și storc astăzi până la epuizare resursele naturale. Să ne gândim doar ce avantaj competitiv ar fi avut astăzi România dacă majoritatea zăcămintelor de petrol și gaze n-ar fi fost stoarse ca lămâia secolul trecut, în beneficiul americanilor, germanilor, sovieticilor etc.!
Pentru Demistificator: Comentariul dvs îmi pare desprins din Radio Erevan.
Deși vă prezentați ca „Demistificator”, dvs sunteți cel care nu-și arată identitatea și ce face.
Deși nu rezultă de niciunde că ați avea vreo expertiză relevantă, mă acuzați pe mine că nu aș avea una și pare să considerați că ar trebui să fiu miner – ceva, nu avocat, pentru asta, chit că:
(a) a urmări folosirea resurselor când merită pe ansamblu ține de logică, nu de vreo expertiză tehnică în minerit, că articolul nu vorbește de tipuri de mașinării;
(b) dincolo de partea de logică, este vorba de politici publice și am avut șansa unor diplome postuiversitare direct relevante pentru subiect, pe lângă anul lucrat în administrația publică tocmai pe aspecte de transformare de politici și de administrație;
(c) pe raționamentul dvs ar trebui și ridicat dreptul de vot multor oameni pentru că nu ar fi experți în politică sau administrație.
Deși mă acuzați de lobby și opinați că am primit articolul de la americani, că nu puteam gândi singur, la dvs, de fapt, nu este transparent din ce trăiți. În ceea ce mă privește, după cum am menționat și la un alt comentariu mai sus, nu am discutat cu nicio companie minieră despre acest articol și nici nu am fost plătit de cineva pentru el. Oricum, și dacă ar fi fost lobby, o persoană de bună credință s-ar uita la argumente de fapt. Pe logica dvs, instituțiile publice românești sau Comisia Europeană nu ar trebui să se întâlnească cu companii că sunt clar rele, spre deosebire de dvs.
Deși nu aduceți vreun argument împotriva niciunuia dintre punctele din articol și recunoașteți că are concluzii rezonabile, știți dvs că va merge sigur rău în practică ceva și mai bine să nu se facă nimic, să nu riscăm.
Închideți în still aproape de troll sovietic că e păcat și că s-au folosit resurse până acum și că acestea au beneficiat în primul rând americanilor și germanilor, strecurând prudent și sovieticii la sfârșit acolo pentru că miza dvs, oricum pare să fie aceea de a nu se face nimic în continuare că este bine așa cum e.
“ Să ne gândim doar ce avantaj competitiv ar fi avut astăzi România dacă majoritatea zăcămintelor de petrol și gaze n-ar fi fost stoarse ca lămâia secolul trecut, în beneficiul americanilor, germanilor, sovieticilor etc.!”
D-le, sunteti ramas in urma cu vreo jumatate de secol, dar nu sunteti singur pe calea asta, pareti incranganat si derutat. Revolutia tehnologica inceputa prin ultima jumatate a sec XX se bazeaza tocmai pe scoaterea petrolului din circuitul de producere a energiei. In ceea ce priveste exploatarea petrolului in industria chimica, nu lipsa petrolului (furat de cine credeti dvs.) a bagat mai toate combinatele chimice din Ro in faliment, ci perceptia unor politicieni scurti (…nu numai) la minte ca acestea ar fi niste fierotenii inutile tocmai bune de dus la fier vechi spre soarerasare.
Exista o diferenta enorma intre petrol si gazul natural, iar Ro face bine ca a uitat de petrol si isi incordeaza muschii sa il inlocuiasca cu gazul. Astfel, Ro se coreleaza cu obligatiile transformarii tehnologice pe model occidental si pregateste terenul pentru integrarea in circuitul economic global modern.
Eu stiu ca ce este in pamant, nu pleaca nicaieri, poate doar hidrocarburile cu punga comuna cu alt exploatator :).
De ce ar vrea cineva sa exploateze intr-un mod foarte periculos pentru mediu niste zacaminte?
Sa luam cazul aurului, valoarea lui creste zi de zi, foarte rar a scazut in istoria lumii. De ce am risca chiar si 0.1% sa distrugem un bazin hidrografic?
Toate tarile din UE cheltuie miliarde pentru captarea si retinerea apei dulci in tara, noi ne gandim cum sa o otravim mai repede?
Asteptam, aurul nu pleaca niciunde. Va aparea si tehnologia de extractie fara cianuri eficienta economic.
Pentru Ovidiu: Comentariul dvs nu e lung, dar reușește să includă două fracturi de logică, un neadevăr și cinci mesaje manipulative.
Fracturile de logică:
(a) pe raționamentul că resursele nu pleacă nicăieri, am fi fost încă în stadiul anterior revoluțiilor industriale.
(b) că ar crește prețul la unele resurse ar însemna că trebuie să așteptăm să mai crească. Aici e și puțin amuzant ce spuneți pentru că – dincolo de faptul că dezvoltatea unei mine durează ani de zile – raționamentul e unul de sumă nulă. Dacă prețul crește, să așteptăm nedefinit când ar decide- nu se știe cine- că a crescut suficient deși, și atunci, am risca să dăm prea ieftin, nu? (fără să putem profita în vreun fel de creșterea respectivă). dacă ar scădea, s-ar spune că nu mai e sigur că merită că poate scade și mai mult).
Neadevărul: Minerit nu echivalează deloc cu vreo otrăvire de bazine hidrografice. Accidente se pot întâmpla în orice activitate, dar nu se interzice activitatea din cauza asta. De exemplu, decesele din accidente auto în România în 2019 au depășit numărul total de decese documentate legate de minerit din România din ultimii 30 de ani și nu se gândește nimeni să interzică industria auto.
Mesajele manipulative:
(i) nu e nicio grabă că nu fug resursele (adică, să nu facem nimic cu ele în continuare și să mai pierdem 30 de ani de dezvoltare cu încă ceva milioane de români plecați din țară),
(ii) ar dăuna fizic țării de făcut ceva (interesantă includerea a 5 cuvinte – dăunător, periculos, otrăvitor, cianuri, risc – în doar 5 propoziții) – am explicat mai sus de ce este neadevărat.
(iii) ne-am păcăli și economic că tot ar crește prețul la aur și am câștiga mai mult dacă am aștepta (de observat aici și faptul că, deși articolul se referă la toate resursele subsolului, comentariul se referă doar la aur, asocierea respectivă fiind potențial mai folositoare emoțional în contextul cu Roșia Montană )
(iv) mineritul ar fi împotriva curentului cu UE care vrea apă dulce domle – deși articolul arată că tocmai ce s-a aprobat actul privind materiile critice – și ar beneficia unor exploatatori (interesant jocul de cuvinte).
(v) indirect, autorul articolului nu ar fi o persoană bună („de ce ar vrea cineva să exploateze într-un mod periculos…”), de vreme ce urmărește asemenea distrugeri, păcălirea românilor, fără niciun beneficiu de fapt decât pentru vreun „exploatator” (interesant și modul de folosire în comentariu a cuvintelor exploatator/exploatează împreună cu aluzia de păcălire).
Autorul comentariului de mai sus nu se întreabă de ce Rusia, China și alte țări mari concurente cu UE nu urmează absolut niciunul din „sfaturile” și părerile sale (și asta nu înseamnă că țări, precum China, de exemplu, nu avansează mult și cu protecția mediului etc).
Aurul nu pleaca ca zacamant dar este vandut si cum cotatia pe bursa creste, multi afaceristi vor sa faca bani fara sa intereseze ce poluare lasa in urma.
Premise false. Chiar dacă acum UE importă 25% din minereurile la nivel global, se îndreaptă încet spre economie circulară. Importă acum fiindcă a exportat poluarea, toată, nu doar cea legată de minerit.
Lăsați arealele Natura 2000 în pace, am ieșit în stradă și voi mai ieși pe tema asta. Minereuri se găsesc și pe fundul oceanelor și pe asteroizi, natura semi virgină e tot mai rară.
Dle Bondoc, articolul de fata pare a fi primul din portofoliul Contributors.ro, care leaga DIRECT activitatea Dvs. „zilnica” de suveranitatea Romaniei.
a) Bine ati venit in preajma (cam generalista a) concretului Dvs., CARE ARE IMPACT asupra tuturor cetatenilor romani nefugariti inca din Romania.
b) Ca pentru orice proiect, mic sau mare/public/privat/cu sau fara calitate de persoana juridica, RADACINA sta in legislatia in vigoare relevanta/contracte scrise intre parti.
a+b = Dvs. si colegii implicati aveti un varf de deget pe un buton al naibii de important pentru cei mentionati la a), DESI nu pe ei ii reprezentati Dvs. prin activitatea sus-mentionata.
c) conform AIEA, citata si de Dvs., orice mina necesita o perioada medie de 10-15ani pentru a ajunge la capacitate extractiva proiectata/maxima
Care e termenul pentru Rovina?
d) cat timp, dupa atingerea c), se preconizeaza ca mina sa functioneze si este/va fi acest termen parte specificata clar in contractul cu statul roman?
e) unde se vor prelucra, pana la FORMA FINALA, mineralele vizate si extrase?
f) exista impunere legala ca un anumit procent al angajatilor minei sa fie cetateni romani? care e procentul si este el structurat pe nivele decizionale/operationale ale subsidiarei din Romania?
g) care-s obligatiile legale ale (g1)subsidiarei si (g2)companiei mama in ce priveste inchiderea/decomisionarea minei/grija pentru ce ramane in urma?
Valoarea de neintrebuintare a resurselor finite, epuizabile, mai ales a celor cu potențial uriaș de utilizare în industriile de înaltă tehnologie, este mai mare decât valoarea de întrebuințare.
Statele dezvoltate conserva resursele proprii de acest fel și explorează/ exploatează pe ale altora, din Africa, spre exemplu. …Sau din România, privită ca un stat bananier.
România are, fără dubii, doar de câștigat din conservarea propriilor resurse.
Pentru Constantin:
Că „valoarea de neintrebuintare a resurselor finite, epuizabile, mai ales a celor cu potențial uriaș de utilizare în industriile de înaltă tehnologie, este mai mare decât valoarea de întrebuințare” – este, pur și simplu, o enormitate logică și economică.
Statele dezvoltate din UE încep să nu mai fie așa de dezvoltate comparativ cu altele și pentru că idei de genul de mai sus sunt încă promovate larg și dezechilibrat, în contrast cu Rusia, China și mai toți ceilalți concurenții economici ai UE care fac exact invers. Tocmai din acest motiv s-a adoptat recent la nivelul UE actul privind materiile critice.
Dacă este ceva fără dubii cu adevărat – este că România, de fapt, a pierdut mult și pierde în continuare din nefolosirea resurselor, nu că ar avea de câștigat din asta. Modul în care trebuie să fie folosite trebuie să fie unul cu cap, dar ideea că folosirea lor e în sine o idee greșită este un slogan fără vreo bază rezonabilă în realitate și care face rău României, nu aduce nimic bun planetei în ansamblu de vreme ce se consumă ce produc minele altora și cresc sau mențin dependențe foarte mari (deci, riscante) de blocuri geopolitice care sunt adversari sau concurenți ai UE.
@Lucian Bondoc _ „…o enormitate logică și economică”
Mai că n-aș fi vrut să aprofundăm, dar curiozitatea mă îndeamnă să vă întreb. Pe ce vă bazați? Ați fundamentat opinia dumneavoastră pe o teorie economică deja consacrată, sau este o concluzie în urma analizei proprii a evoluției prețului aurului din ultimii 10, 20 sau 30 de ani și a intuiției că acesta va scădea dramatic în anii ce vin?
Dacă teoria economică este explicația, vă rog cu onestitate și tot respectul să indicați sursa, pentru a mă informa și eu.
Altfel, despre raritatea resurselor și caracterul lor finit prezintă informații prețioase manualul de Economie de clasa a XI-a.
Bun articol, asezat, argumentat si echilibrat. Pe subiectul asta mai rar asa ceva. Felicitari, domnule Bondoc!
Am fost un sustinator de principiu al exploatarii din doua motive: unul legat de nevoia pe care credeam ca o are Romania de banii aceia (opinia mi s-a schimbat destul de repede dupa ce cota parte a Romaniei a scazut brusc pentru motive pe care doar le banuiesc), celalalt legat de soarta oamenilor de-acolo. Legat de asta imi mentin opinia ca Rosia Montana se va depopula si ca in 40 de ani nu va ramine mare lucru, locul ala e deja o ruina, oamenii aia nu pot trai din vorbaraia unora de prin cubicule sau a altora care asteapta nerabdatori postasul cu pensia. Micile incercari de turism sint la nivel artizanal, nu pot sustine o comunitate. Agricultura cel mult la nivel de saracie crunta, clima zonei e grea.
Mi se pare ca am scapat ieftin, credeam ca vom pierde si ca-l vom umple de bani pe aventurierul ala romano-australiano-cadadiano ce-o fi el. Cinste echipei/echipelor legale care au reprezentat Romania!
Acum: ce sa facem cu aurul ala? Raspunsul e imediat: In conditiile de azi nimic. NI MIC. Daca BNR, principalul client in materie – retragerea ei de pe piata a reprezentat principalul motiv pentru inchiderea mineritului in materie – spune ca are destul aur atunci asa e, nu am eu ce sa comentez, sint acolo oameni care chiar stiu ce fac. Partea cea mai buna e ca azi Romania nu are nevoie de banii pe aurul si pe argintul ala. Asa ca-l lasam acolo, alte generatii vor decide ce-i de facut, cele de azi sa taca!
PS – Nu doresc sa intru in polemica cu vreun tastatorist de Google, metoda cu cianuri era si este azi cea mai performanta, ca place sau nu si se aplica in toata lumea. Da, puteti sa extrageti aurul ala si cu mercur dar pierdeti vreo 20% din aur, cu cianuri pierdeti vreo 6% daca bine-mi aduc aminte. Si daca va-nchipuiti amalgamarea cu mercur e mai eco n-ar fi rau sa puneti mina pe carte si voi si, daca cumva e interesata, Coana Evropa. Ori cu Hg ori cu cianuri inceputul e raderea a 4 munti, adica sa aduceti toata piatra aia la nivel de praf. Abia dupa aia intra celelalte activitati, inclusiv cianurarea, in lucru. Poate cindva se va putea si altfel, fara distrugerea muntilor alora insa in viitorul previzibil nu se poate decit asa. Sa vad insa ce ziceti ca-i de facut cu locuitorii zonei, lucruri concrete care sa le puna o piine pe masa azi nu peste 40 de ani!
Un articol excelent. Si plusez: excepțional, pentru că producțiile jurnalistice/culturale europene pe acest subiect sunt majoritar in sens invers. Ba mai mult: foarte curajos și optimist.
Acum partea nasoală, pentru care voi risca cenzura.
Autorul este atât de optimist și curajos pentru că nu înțelege că abordînd acest subiect devine dușmanul unei coterii paneuropene cu figuri ecologistice (scuzați barbaria, dar ăștia nu-s ecologiști, ci cu totul alte lighioane). A sesizat corect mâna tartorilor de la răsărit in privința infiltrării oengeurilor/partidelor verzi, dar nu a priceput profilul psihologic al „naivilor” iubitori de natură care sar la bătaie pe forumuri și in instanțe fără să fie plătiți de niște agenți ruși sau chinezi. Cu rare excepții, aceștia sunt un soi de mizantropi psihopați care sunt mânați in lupta cea mare nu de dorința de a salva planeta, ci de interese meschine, de spaime cotidiene, de invidie cât se poate de verde (pe industriași și bogătani) și de dorința de a distruge omenirea -murdară prin definiție, cu tot cu natură, murdară și ea, tot prin definiție (că doar e plină de gaze de seră, animale care produc gaze de seră, vulcani noroioși și puturoși și minereuri mizerabile și mult, mult praf). De aceea nu mai sunt deloc izolate cazurile de ecoterorism, pentru că acești vandali adoră să vadă lumea-n flăcări. De aceea sunt pline forumurile de troli cu probleme psihiatrice care urmăresc și hărțuiesc autorii și comentatorii ce critică încălzirismul și alte făcături eco. Și de aceea, a semna un asemenea articol cu nume și prenume inseamnă să te oferi pe lista neagră a acestor ecoterminați mental care cred că protejează planeta prin stingerea luminii și distrugerea fizică sau reputațională a oricărui spirit intrepid care se manifestă -ce îndrăzneală- și verbal in apărarea acțiunii economice umane (in opoziție, așadar, cu închiderea, raderea sau măcar înghețarea acțiunilor in curs așa cum visează ei).
Acești troglodiți de lux au ajuns să domine (și) mediile politice occidentale și, implicit, și estul Europei. E notorie cruciada (bun cuvânt, nu? doar e vorba de unii care ridică crucea continetului) dusă de aceștia împotriva Poloniei care încă își mai permitea să toaleteze păduri sau să extragă cărbuni. Ca atare, dacă nu intervine vreo minune, gen Milei de Europa, eu nu văd nicio luminiță la capătul tunelului. Ba…nici măcar tunelul nu-l mai văd…:) Asta e, sunt tare pesimist, iar articolul, oricât de bine scris e, nu a reușit să-mi zdruncine viziunile monstruoase.
@eunuke, pana cand nu o sa intelegi ca, pe langa politica, muzica si pictura, oamenii au inventat si chimia, fizica si matematica, lumea o sa continue sa ti se para o monstruoasă conspiratie antitrumpista. Sa stii, coșmarul incalzirismuluu care te chinuie este doar o incrangatura lipsita de consistenta, nu pot intelege credulitatea ta (😉), sa fie insuficienta expunere la științele tari din programa de la ASE si de umanioare?
„…care sunt mânați in lupta cea mare nu de dorința de a salva planeta, ci de interese meschine, de spaime cotidiene, de invidie cât se poate de verde (pe industriași și bogătani) și de dorința de a distruge omenirea”. Planeta e bine-mersi și fără oameni, cam toate planetele sunt pustii, o astfel de planetă vă doriți? Problema nu e salvarea planetei ci dacă în cazul unor schimbări climatice majore oamenii sau viața în general, ar putea supraviețui. Asta e marea miză, vreți să trăiți și să vă convingeți singur?
„spirit intrepid care se manifestă -ce îndrăzneală- și verbal in apărarea acțiunii economice umane (in opoziție, așadar, cu închiderea, raderea sau măcar înghețarea acțiunilor in curs așa cum visează ei).” Sunteți și amuzant pe deasupra. Și cum apărați Dvs, în calitate de spirit intrepid, acțiunea economică umană? Au cerut încălziriștii închiderea economiei sau cum? Economia e foarte ok în continuare și va fi. Poate ati vrut să spuneți că apărați distrugerea mediului, a apei, aerului și solului cu cantități industriale de substanțe poluante, ceea ce nu, nu se mai poate, ca „în vremurile bune” când vă aruncați gunoiul peste tot. Greșesc cumva? :D Economia se poate dezvolta la fel de bine și fără gunoaie și boli pulmonare cauzate de poluare.
Problema nu e ecologismul, e prostia, bănuiala nefondată, panica, refugiul în teorii ale conspirației, care se pare că-s un soi de boală supremă a nației de care prea curând nu ne putem lecui ;))
Pareri pro si contra sustinerii mineritului cu tehnica de azi vor fi mereu. Dar cercetarea in minerit nu a evoluat prea mult in ultima 100 de ani. De ce nu exploatam minereurile auro – argintifere prin galerii si nu prin decopertare si defrisare?!! Romanii din trecut au fost mai destepti decat cei de azi. Multi vorbesc de ecoterorism. Dar de unde au aparut marile incendii forestiere din SuA, Australia, Spania, Grecia. Recentele secete prelungite din sudul Spaniei, Portugaliei, Greciei, Californiei, Dobrogei. Gravele inundatii din Brazilia, Anglia, Germania. Romania a devenit in ultimii 30 de ani tinta unor afaceri dubioase pt care a platit milioane de dolari degeaba.
Remarcabila analiza .
Este foarte dificil de gerat in acest moment patrimoniul geologic al unei tari, in principal din pricina presiunilor externe puse asupra politicienilor sensibili la stimulentele financiare ale companiilor de exploatare miniera.
Sa luam cazul Frantei ,tara care a jucat farsa ecologismului in ultimul deceniu si a compromis toate proiectele importante printre care si cel legat de extractia miniera.
Noi macar am reactionat cumva miscand presa, populatia, politicienii, in timp ce in Franta cetatenii se lasa manipulati si ghidati spre subiecte capcana, cum a fost cel al agricultorilor.
In rezumat, zacamintele de Aur aflate in singura si cea mai importanta Rezervatie Naturala aflata in Guyana Franceza sunt expoatate de compania rusa Nordgold si in buna intelegere de compania canadiana Columbus Gold , cotata in Bursa din Toronto.
Si pentru a incununa opera distructiva conceputa sub guvernarea Sarkozy si desavarsita sub Hollande ,in aval, pe o suprafata de 200.000 de hectare s-a cedat companiilor miniere dreptul de a exploata Padurile Primare ca lemn de foc.
Cristiane Taubira a fost legatura gouianeza care nu va da nicidata socoteala pentru soarta ecologica a celei mai bogate regiuni ale Frantei.
UE a ajuns ca – în pragul războiului din Ucraina – să consume aproximativ 25-30% din metalele și mineralele extrase din lume, dar să acopere doar aproximativ 3-4% în intern.
În general apreciez articolul și mai ales exigența argumentării. Totuși am senzația că există câteva “forțări” și presupuneri în unele aspecte.
Unul dintre acestea l-am reluat mai sus, dle Bondoc. UE nu este împotriva industriei extractive, ci are în vedere diminuarea riscurilor și ameliorarea daunelor produse asupra mediului. Nu există activitate care să nu aibă repercusiuni asupra mediului înconjurător, dar acestea trebuie fie menținute între niște limite pentru ca efectele negative să fie în mod natural compensate, fie să se prevadă activități compensatorii susținute din profitul obținut prin exploatare. Altfel activitățile respective nu sunt sustenabile.
În acest sens UE nu impune decât respectarea acestor principii, iar agenții economici au la alegere dacă extrag de pe teritoriul UE sau preferă să importe. Cum resursele sunt finite, oricât de gigantice ar fi, introducerea in circuitul economic european al unor resurse “extrase din lume” nu o văd ca pe o eroare, ci dimpotrivă, ca pe un câștig. De ce să golim cămara proprie, punând in pericol și cel mai dens locuit continent, când ne putem aproviziona mai profitabil “din lume”? Orice bun extras are o valoare imediată de tranzacție, care este in general mica, dar include și o valoare potențială de comercializare ca produs finit, în care adaosul de prelucrare poate fi enorm. Sub acest aspect, importurile ieftine din lume pot fi convertite cu profituri mari în produse finite și revândute in lume. Parca e mai bine așa decât invers!
Apoi avântul tehnologic nu este determinat atât de cantitatea mare de materie primă, raportul cauză-efect în pare să fie invers: tehnologia este cea care cere material de lucru. Iar cum natural este circuitul oricărui element, un accent primar trebuie pus pe reciclare. UE urmărește și acest scop prin politica continentală.
Un alt aspect îl reprezintă standardele/normele deficitare de extracție din alte regiuni și care ar conduce la deteriorarea mediului planetar, în ciuda restricțiilor europene. Așa este, iar Comisia europeană nu are jurisdicție asupra acelor teritorii. Dar poate restricționa importurile de produse primare sau finite, dacă în procesul tehnologic se constată că nu au fost respectate normele de extracție valabile în UE.
În PE sunt și 32 (dacă nu mă înșel ) de reprezentanți ai românilor. Dar UE nu poate emite o legislație specială pentru România. Cum nu o face nici pentru Spania, Suedia sau Franța. Fiecare țară trebuie să-și apere propriile atuuri chiar și în interiorul uniunii și să găsească argumente pentru a cere și a găsi înțelegere din partea partenerilor unionali in vederea obiectivelor naționale.
Practic, ar trebui mutat accentul de la a nu face minerit – la cum trebuie făcut repede (dacă resursele subsolului justifică asta), dar cu respectarea unor standarde de mediu solide și cu beneficii clar mai mari pe ansamblu. Cum UE nu este pentru a “a nu face minerit” ci exact pentru “a-l face cu respectarea unor standarde solide”, rezultă ca pentru România nu există nicio piedică în acest sens.