Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Difuzata la ora 22,00 a zilei de 23 august 1944, proclamatia Regelui Mihai I, dupa ce din jurul orei 19,30 crainicul Nicolae (Bebe) Radulescu anuntase din zece in zece minute ca la ora respectiva se va transmite un comunicat de o importanta exceptionala pentru tara, a fost primita cu salve de entuziasm de toti romanii, oriunde s-ar fi aflat. Fie pe frontul care de cateva zile se prabusea vertiginos, asa cum am vazut in numerele trecute, in fata ofensivei fulgeratoare a trupelor sovietice, desfasurata cu mijloace umane si materiale (ne referim la armament si tehnica de lupta) infinit superioare armatei noastre intr-un proces accentuat de dezagregare; fie ca erau la casele lor, dar amenintati de bombardamentele anglo-americane care isi largeau sfera de actiune si isi sporeau frecventa ziua si noaptea, cerul romanesc fiind brazdat de sute si sute de fortarete zburatoare, ale caror bombe n-aveau cum sa aleaga intre obiectivele militare, economice (in special petrolifere) si civile, mai precis locuintele oamenilor de rand; fie de cei care de la inceputul anului luasera calea pribegiei deoarece armata sovietica venea spre frontierele noastre, iar din luna martie incepea sa le treaca. Dar nu numai cei din Moldova de sus nu se mai aflau la casele lor, ci si cei din Capitala, Ploiesti si din alte orase ale tarii care dupa 4 si respectiv 5 aprilie intelesesera ca bombardamentele anglo-americane nu se vor opri, ci continua intr-un ritm sporit. Si atunci plecau in “dispersare”, lasandu-si casele si agoniselile unei vieti pe care multi o vor afla, la intoarcere, transformata in cenusa. Dupa ce au auzit proclamatia rostita de insusi Regele Mihai I s-a declansat o explozie de bucurie asa cum ne spune Mihail Sebastian in Jurnalul sau: “In tot orasul lumea urla de fericire. Antonescu fusese rasturnat in 5 minute”. Dar “fericirea” multimii iesite pe strazile Capitalei sau pe ulitele cine stie carui sat in care se afla un aparat de radio se lega de faptul ca marea masa a inteles din Proclamatia Regelui Mihai I ca
“s-a facut pace”. Redactata de Grigore Niculescu-Buzesti, dupa cum ne incredinteaza Corneliu Coposu, proclamatia, asa cum se vede din textul reprodus in pagina de fata, vorbea de “iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite”. Ca in fraza imediat urmatoare sa se pronunte cuvantul magic, asteptat de toti, de care se legau sperantele tuturor si care iata acum erau incredintati ca din seara aceea nimeni n-are sa mai moara ucis de katiusele rusesti si de superfortaretele aeriene anglo-americane, ca nimeni
n-o sa mai cunoasca drumul de calvar uneori fara de intoarcere pe cuprinsurile nesfarsite ale Rusiei cand cadea prizonier. Cuvantul acesta era pace: “Un nou guvern de uniune nationala a fost insarcinat sa aduca la indeplinire vointa hotarata a tarii, de a incheia pacea cu Natiunile Unite. Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii”. Cei ce redactasera Proclamatia regala si fusesera de acord cu difuzarea ei au dovedit inteligenta, diplomatie si o deosebita indemanare mediatica menite sa capteze instantaneu adeziunea publica. Mai ales ca singura sursa de informatie timp de cateva zile pentru populatia tarii (in afara de cei initiati care declansasera arestarea lui Ion Antonescu, intoarcerea armelor, schimbarea posturilor-cheie din armata etc.) era Radioul. Chiar aparitia ziarului “Romania Libera” in zorii zilei de 24 august, episod care i-a inspirat lui Petru Dumitriu nuvela “Nexus”, pentru care Mihail Sebastian scrisese “toata noaptea” de 23 august in “casa din strada Armeneasca” unde se afla alaturi de Lucretiu Patrascanu si Belu Zilber, era extrem de limitata. Incepusera bombardamentele germane asupra Capitalei, miscarile de trupe si chiar luptele. Cati vor fi citit numerele din “Romania libera” si din celelalte ziare aparute in 24 august si in zilele urmatoare? Nu putem trece de cateva sute, si acestea in Bucuresti. Ca sa spunem adevarul, nu atat raspandirea ziarului in zilele urmatoare noptii de 23 august 1944 conta, ci in primul rand exprimarea adeziunii la noua stare de lucruri. Cand a reaparut la Conferinta Uniunii Scriitorilor din 1956, dupa zece ani de interdictie, ovationat de o sala de cateva sute de scriitori care nu puteau sa-si conteneasca entuziasmul vazandu-l pe Tudor Arghezi in mijlocul lor, autorul “Cuvintelor potrivite” a amintit, in scurtul sau cuvant, cum in zilele urmatoare lui 23 august 1944 ziarele din Bucuresti aveau pregatite doua editii. Pe prima pagina a uneia dintre ele statea scris “Traiasca Stalin”, pe cealalta “Traiasca Hitler”. Cand trupele germane inaintau de la Baneasa spre Bucuresti, ziarele din Capitala introduceau in rotativa pagina pe care scria “Traiasca Hitler”, cand trupele germane erau respinse rotativa primea pagina pe care statea scris cu litere tot atat de mari “Traiasca Stalin”. Si chiar daca faptele nu au stat asa cum le prezenta genialul pamfletar, un graunte de adevar totusi aveau. Dar oricum ar fi fost numarul celor ce ajungeau sa aiba in mana un ziar, era pur si simplu derizoriu, infim chiar fata de cei ce ascultau Radioul, care multe zile a reprezentat singura sursa de informare pentru - practic - toti cetatenii tarii. Asa ca ceea ce oamenii au retinut in acele clipe de indicibila emotie a fost cuvantul “pace”. Si cel putin cateva ceasuri cate mai ramasesera din “noaptea cea mai lunga” a Romaniei au dormit linistiti si fericiti deoarece din acel moment a pogorat asupra lor, a tuturor, pacea mult visata. Ca modul de adresare, ca ceea ce trebuia spus in acele momente nu s-a datorat numai abilitatii diplomatului Grigore Niculescu-Buzesti, ci a fost hotarat de cei ce lucrau pentru realizarea loviturii de stat deducem citind paralel Proclamatia Regelui Mihai I cu Declaratia guvernului instaurat la 23 august. Aceasta din urma redactata de Lucretiu Patrascanu “impreuna cu alti doi membri ai conspiratiei, reprezentand pe rege”, dupa cum ne spunea chiar cel care alaturi de Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, C. Titel Petrescu, formase Blocul National Democrat la 20 iunie 1944. Citatul apartine unui articol publicat de Lucretiu Patrascanu in primul numar al “Romaniei Libere” (vezi Istoria Romaniei intre anii 1918-1944, coordonator Ioan Scurtu. Editura Didactica si Pedagogica 1982) cand spune ca “pregatirile loviturii din 23 august erau terminate inca de la sfarsitul lui iunie”. Se astepta momentul potrivit: “Totusi pentru a nu lasa sa fim surprinsi de evenimente, s-a luat hotararea, intr-o sedinta conspirativa, de a pregati Proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea Proclamatiei”. Cei doi reprezentanti ai Regelui si Lucretiu Patrascanu au lucrat la redactarea Proclamatiei guvernului “in casa conspirativa din strada Armeneasca”. “Textul pe care il pregatisem - spune mai departe Lucretiu Patrascanu - a fost acceptat in intregime dupa o oarecare discutie. In momentul in care am pasit la redactarea definitiva a Proclamatiei s-a anuntat apropierea de Bucuresti a bombardierelor engleze”. Ca o paranteza, sa mentionam ca in noaptea de 23 august Mihail Sebastian, asa cum marturiseste in Jurnal, se afla alaturi de Lucretiu Patrascanu si Belu Zilber “imediat dupa lovitura de stat, in casa din strada Armeneasca (casa istorica)” si adauga: “Toata noaptea am scris pentru Romania Libera, care trebuia sa apara in zori”. Dat fiind ca Lucretiu Patrascanu devenise ministru secretar de stat si ministru de justitie in guvernul condus de generalul Constantin Sanatescu si ca in noaptea respectiva a fost si la Palatul Regal, putem presupune acum ca textul articolului din Romania Libera a fost scris de Mihail Sebastian. Ce vom observa este faptul ca Proclamatia Regelui si “Declaratia guvernului constituit la 23 august 1944” continea aceleasi idei. Cuvantul “pace” era folosit in contextul “Tara intreaga doreste pacea, dar vointa de pace a Romaniei nu inseamna nici dezarmare, nici teama”, ceea ce intarea proclamatia Regelui. Se vorbea de “iesirea noastra din razboiul dus alaturi de puterile pactului tripartit si incetarea ostilitatilor impotriva Uniunii Sovietice” si de faptul ca “Tara intreaga voieste sa puna capat razboiului distrugator, unui razboi dinainte pierdut”. Nici in proclamatia Regelui Mihai I, nici in Declaratia guvernului C. Sanatescu nu se vorbea de razboi impotriva aliatilor de ieri, adica Germaniei. Dar spunea raspicat Regele: “Oricine s-ar impotrivi hotararii noastre libere luate si care nu atinge drepturile nimanui este un dusman al neamului nostru. Ordon armatei si chem poporul sa lupte prin orice mijloace si cu orice sacrificii impotriva lui”. Nu mai porneam la lupta impotriva Germaniei, a trupelor acestei tari aflate pe teritoriul tarii noastre. Dar avertizau ca vom reactiona. Se vorbea de o viitoare lupta, dar aceasta era circumscrisa la eliberarea Ardealului: “Alaturi de armatele aliate si cu ajutorul lor, mobilizand toate fortele natiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina”, se spunea in Proclamatia Regelui Mihai I. “Recunoasterea de catre guvernele din Moscova, Londra, Washington a nedreptatii facute Romaniei prin Dictatul de la Viena deschide posibilitatea ca armatele romanesti, alaturi de armatele aliate, sa elibereze Transilvania de Nord de ocupatie straina”, afirma noul guvern. Eliberarea Ardealului era un ideal menit sa coalizeze totalitatea populatiei noastre. Nu numai a sutelor de mii de ardeleni care imediat dupa 30 august 1940 pornisera in pribegie, nu numai a celor ce ramasesera in teritoriul rapit prin Dictatul de la Viena si care suferisera calvarul impilarilor regimului horthyst, ci si a intregii populatii romanesti. Am reprodus in numarul trecut articolul lui Gabriel Tepelea. La cateva zile de la 23 august 1944 dadea glas sentimentului generatiei tinere care inainte de 30 august 1940 isi macinase tineretea in transee ca apoi sa i se ordone o retragere fara glorie. Ardealul reprezenta pentru toti romanii, indiferent de credinta lor politica, de clasa sociala, de nivel intelectual, un taram mitic. Departe de noi gandul de a crea deosebiri intre provinciile romanesti din perspectiva locului pe care l-au avut in sufletul national. Dat fiind faptul ca pana tarziu, in 1918, pamanturi si populatia romaneasca se aflau dincolo de hotarele Romaniei, idealul Romaniei Mari a fost unul din cele mai fecunde, din cele ce au mobilizat constiinte, energii, talente care a creat una din cele mai concrete si mai trainice stari de spirit din istoria tarii noastre. Pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord, a Cadrilaterului, acum la 23 august 1944 era evidenta chiar si pentru cei ce nu stiau si nu puteau sa auda si mai apoi sa citeasca printre randuri era resimtita dureros. Dar faptul ca Proclamatia Regelui Mihai I vestea ca vom porni sa eliberam Ardealul a constituit unul din acele motive care au facut ca actul de la 23 august 1944 sa fie intampinat cu explozie de bucurie despre care ne vorbesc toti martorii vremii. Mai ales ca dupa intrarea noastra in razboi alaturi de Germania care impreuna cu Italia fusese artizana Dictatului, sperantele ca Adolf Hitler va face o intoarcere de 180 de grade si va restitui Ardealul, daca nu se pulverizau, deveneau din ce in ce mai firave. Incepand din zorii zilei de 22 iunie 1941 propaganda oficiala punea in exclusivitate accentul asupra Basarabiei si Bucovinei de Nord. “Va ordon treceti Prutul” capatase valori de-a dreptul emblematice. Dupa ce au trecut Nistrul a urmat a doua faza propagandista, cea legata de eliberarea romanilor care traiau dincolo de fluviu. “Ard valurile Nistrului” semnata de Constantin Virgil Gheorghiu avea sa fie prima carte extrem de mediatizata despre razboiul antisovietic. Nu vom face acum istoricul propagandei si manipularii in anii celui de-al doilea razboi mondial, dar trebuie sa aratam ca atat la 22 iunie 1940, cat si la 23 august 1944 proclamatiile de sens contrar, a generalului Ion Antonescu si respectiv a Regelui Mihai I, accentuau asupra etapei imediat urmatoare. Basarabia-Bucovina in primul caz, Ardealul in cel de-al doilea. Aceasta pentru a induce in randul populatiei ideea unui razboi care ne priveste direct, urmareste stergerea unor nedreptati istorice, reintregirea tarii, eliberarea fratilor de acelasi neam. Si in acelasi timp nu trebuia exclusa si afirmarea unui sentiment de mandrie nationala. Sentiment care cunoscuse o neta umilinta in 1940. De aceea in 1941 si in 1944 faptul acesta era pus in evidenta. Convergenta dintre Proclamatia Regelui Mihai I si cea a guvernului, faptul ca asupra ultimei, asa cum spunea Lucretiu Patrascanu, au existat unele discutii atesta faptul ca si pe planul modalitatilor si a formulelor in care a fost anuntat evenimentul prin Radio se ajunsese la o unitate de vederi. Formula mediatica aleasa prezenta si unele ambiguitati. Nu de amanunt, ci esentiale. Am aratat ca nu se vorbea chiar de o inrolare militara a noastra de partea fortelor Natiunilor Unite ci numai de eliberarea Ardealului, ca nu se facea public o stare de beligeranta cu Germania ci doar o punere o garda generala a celor ce vor fi impotriva acestui act si ca nu se spunea nimic despre atitudinea si soarta lui Ion Antonescu. Se anunta lista noului guvern, radical nou fata de cel care functiona pana in dupa amiaza zilei de 23 august. Fara indoiala erau considerente tactice bine gandite. Eventualii partizani ai lui Ion Antonescu, mai ales din randurile armatei puteau incerca o operatie de salvare a lui. Exista precedentul rapirii lui Benito Mussolini de comandoul S.S. condus de Skorzeny, operatiune reusita in septembrie 1943. Nu se spunea nici care sunt conditiile armistitiului. Tocmai pentru a da o imagine nu numai a starii de confuzie care a urmat Proclamatiei Regale, sporita de a doua zi de un adevarat “razboi al undelor”, vom publica integral ceea ce a notat in Jurnalul sau profesorul C. Radulescu Motru, unul din intelectualii de seama ai tarii noastre. Aflat in seara zilei de 23 august 1944 la Butoiesti, in judetul Mehedinti, filozoful si omul politic isi pune intrebari firesti pe care intr-o masura mai mare sau mai mica si le-au pus toti cei ce au ascultat la Radio in seara zilei de 23 august 1944 Proclamatia Regelui Mihai I.
23 august 1944. Butoesti. Sfarsitul pe care-l asteptam sa se produca peste cateva saptamani s-a produs astazi. Romania a capitulat in fata amenintarilor armatelor rusesti, care dupa ce au ajuns la Galati amenintau Bucurestii. La Radio Bucuresti de la ora 10 seara, am auzit proclamatia M.S. Regele Mihai, declaratia noului guvern sub presedintia generalului Sanatescu, precum si lista membrilor guvernului. In guvern, afara de generali, sunt si patru oameni politici: Iuliu Maniu, din partea national-taranistilor, C. Bratianu, din partea liberalilor, L. Patrascanu, din partea comunistilor si Titel Petrescu, din partea socialistilor.
In proclamatia regelui, ca si in declaratia guvernului se vorbeste de nedreptatea facuta de arbitrajul de la Viena prin care sa ia Romaniei Transilvania de nord si se promite reluarea acestei provincii cu ajutorul noilor Aliati. Dar nici in proclamatia regelui, cum nici in declaratia guvernului nu se spune un cuvant de conditiile in care s-a incheiat capitularea Romaniei, numita deocamdata pace si armistitiu. Sa fie Romania exceptata de la tratamentul care s-a impus Italiei si pe care l-au refuzat finlandezii? Greu de crezut. Probabil ca aceste conditii sunt grele si vor fi cunoscute mai tarziu, pentru a nu produce rea impresie pentru moment. Ce vor face armatele germane care se gasesc pe teritoriul tarii noastre? Se vor retrage in mod pasnic? Iar greu de admis. De asemeni, din informatiile date de Radio Bucuresti, nu se stie nimic de atitudinea luata de maresalul I. Antonescu. A fost si acesta in mod tacit, daca nu expres, de acord cu capitularea? Greu de admis iarasi. Eu l-am auzit pe maresalul Antonescu denumind capitularea lui Badoglio in Italia drept o felonie. Tonul cu care vorbea de Badoglio era de un total dispret. De fata cand a vorbit astfel de Badoglio maresalul au fost: mitropolitul Nifon, general Pantazi, general Orezeanu, directorul CFR, arhitectul Iotu, primarul Craiovei, generalul Popescu, cum si altii. (Era la dejunul oferit de maresal in vagonul sau pe CFR cu ocazia vizitei la expozitia organizata de Saptamana Olteniei in octombrie 1943).
Sa fi fost maresalul Antonescu pur si simplu demis, fara sa fi fost consultat? Este posibil, intrucat raporturile dintre M.S Regele Mihai I si maresalul Antonescu se asemanau mult cu raporturile pe care le avea regele Italiei, Victor Emmanuel cu B. Mussolini, inainte de demiterea acestuia.
Ar fi de temut o spartura in randul armatei noastre! Dar asa ceva nu cred posibil. Astept cu incordare noile vesti, pe care deocamdata numai Radio mi le poate aduce.
Cum va reactiona Ungaria la provocarea pe care i-o aduce proclamatia M.S. Regele Mihai I? Nu vor trece armatele ungare granitele fixate prin arbitrajul din Viena, indreptandu-se spre Brasov-Bucuresti? Capitularea, in orice caz, nu clarifica prea mult situatia, ci mai curand o complica, daca Germania va lua partea Ungariei. Caci in cazul acesta vom avea razboiul pe teritoriul nostru. Nu intre noi si rusi, cum era prevazut mai inainte, noi fiind aliati cu germanii, ci intre noi si unguri, ungurii fiind aliati cu germanii, iar noi cu rusii. Cazul acesta de al doilea este tot asa de plin de riscuri ca si cazul dintai.
In cursul noptii, autoritatile au fost instiintate de schimbarea guvernului.
24 august, Butoesti. Din Bucuresti stiri rele. Un telefon dat dnei Nestor vesteste lupte de strada intre romani si germani. Pe la orele 10 dimineata, Radio Belgrad da comunicatul unui nou guvern national roman, care protesteaza contra inlocuirii maresalului Antonescu si indeamna pe cetatenii romani sa goneasca guvernul facut de regele Mihai, numindu-l pe acesta tradator. Radio Londra previne ca germanii vor reactiona cu vioiciune. De pe front, Radio german vorbeste de lupte la Roman intre germani si rusi, fara a pomeni de romani. Radio Bucuresti de la orele 13, neintrerupt inainte, da muzica, fara nici o informatie, ceea ce este de o trista prevestire. Probabil ca sunt turburari grave. In comunicatul dat de Radio Moscova sunt enumerate intre comunele cucerite Buhaiesti si Negresti din Moldova, adica doua comune invecinate cu Cazanesti (mosia fiicei mele) unde ar fi trebuit sa fie ginerele meu la 20 august si despre care n-am nici o stire. Radio german staruie asupra informatiei ca in Romania situatia este turbure si ca nationalistii patrioti (probabil sunt intelesi legionarii lui Horia Sima) lupta pentru rasturnarea guvernului nou de generali al regelui Mihai I.
Am impresia ca situatia aceasta este foarte grea, mai grea poate decat daca ramaneam in razboi cu rusii. Amenintarea din partea acestora de a veni la Bucuresti, in cateva ore, sa nu fi fost oare o simpla sperietoare, asa cum spune Radio german? In orice caz, cum Londra anunta ca rusii inainteaza cucerind orase in Romania si facand prizonieri germani si romani, aceasta insemneaza ca pe front domneste mare confuzie. Probabil armata n-a fost consultata cand s-a luat hotararea sa se incheie armistitiul, asa ca ordinele care i se transmit in graba acum ajung prea tarziu la destinatie si poate sunt inchipuite ca false.
(C. Radulescu Motru:
Revizuiri si adaugiri, II, 1944,
Ed. Floarea Darurilor, p.259-261)
Dar cu aceasta, consecintele actului de la 23 august 1944 abia incepeau sa se arate.

Proclamatia regelui Mihai I, catre tara, din 23 August 1944
Romani,
In ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu, ca nu este decat o singura cale, pentru salvarea tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite.
Romani,
Un nou guvern de uniune nationala a fost insarcinat sa aduca la indeplinire vointa hotarita a tarii, de a incheia pacea cu Natiunile Unite. Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost rapita.
Romani,
Poporul nostru intelege sa fie stapin pe soarta sa. Oricine s-ar impotrivi hotararii noastre libere luate si care nu atinge drepturile nimanui este un dusman al neamului nostru. Ordon armatei si chem poporul sa lupte prin orice mijloace si cu orice sacrificii impotriva lui. Toti cetatenii sa se stringa in jurul tronului si al guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune vointei poporului este un tradator de tara.
Romani,
Dictatura a luat sfarsit si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sint garantate si vor fi respectate.
Alaturi de armatele aliate si cu ajutorul lor, mobilizand toate fortele natiunii vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamintul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina.
Romani,
De curajul cu care ne vom apara cu armele in mina independenta impotriva oricarui atentat la dreptul nostru de a hotari singuri soarta depinde viitorul tarii noastre.
In ciocnirea inevitabila cu fortele hitleriste, Partidul Comunist din Romania cheama muncitorimea, taranimea, intelectualii si pe toti cetatenii Romaniei la lupta fara crutare, cu toate armele impotriva dusmanului de moarte al poporului roman, pentru asigurarea viitorului sau.
Incetarea ostilitatilor cu Uniunea Sovietica deschide drum larg pentru o strinsa alianta cu marea republica muncitoreasca-taraneasca de la Rasarit. Partidul Comunist intelege sa lupte pentru aceasta alianta, pe care o dicteaza interesul cel mai vital si permanent al poporului roman.
Salutam Armata Rosie eliberatoare.
Salutam armatele aliate, ca armate prietene.
Salutam lupta poporului roman pentru cucerirea independentei nationale, (a) pacii si libertatii.