Articole de calitate
Conținut recomandat
Jocul cu moartea este un roman picaresc de război scris în anii 1956–1962 de Zaharia Stancu și publicat în 1962 de Editura pentru Literatură din București. Romanul reia firul narativ din Desculț (1948) și continuă biografia fabuloasă a lui Darie în stilul scrierilor lui Panait Istrati. El se situează cronologic în ciclul epic al lui Darie între povestirea „Florile pământului” (1954), ce va deveni ulterior capitol final al romanului Desculț, și romanul Pădurea nebună (1963).

Autorul prezintă călătoria forțată a adolescentului Darie prin țările din Peninsula Balcanică în timpul Primului Război Mondial și aventurile prin care trece pe drumul de întoarcere spre România. Tânărul inocent, încă nealterat de contactul cu mizeria umană, este însoțit pe parcursul acestui drum de un individ declasat și cinic poreclit Diplomatul. Cei doi încearcă să supraviețuiască confruntărilor armate, bolilor și foametei, devenind martori ai atrocităților războiului. Darie se maturizează pe parcursul acestei călătorii și ajunge cu bine în patrie, în timp ce Diplomatul sfârșește prin a fi arestat de autorități.

Spre deosebire însă de majoritatea cărților de război, Jocul cu moartea nu prezintă bătăliile de pe front sau viața militarilor în tranșee, ci procesul de dezumanizare al oamenilor simpli pe care îl provoacă războiul. Viața omului își pierde tot mai mult valoarea în acest context amenințător, determinând apariția unor atitudini de nepăsare și chiar de cruzime. Romanul poate fi considerat astfel o parabolă despre umanitarism.

Jocul cu moartea a fost ecranizat în 1976 de regizorul Andrei Blaier într-un film intitulat Prin cenușa imperiului, în care rolurile principale au fost interpretate de Gabriel Oseciuc (Darie) și Gheorghe Dinică (Diplomatul).

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
30 aprilie:
SN 1006

Alte aniversări: 29 aprilie30 aprilie1 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.


Limbă