The Wayback Machine - https://web.archive.org/web/20160512043647/http://www.hotnews.ro:80/stiri-mediu-20841205-fotogalerie-cum-afectata-fauna-din-delta-vacaresti-incendii-distrugeri-dureaza-atat-mult-protejarea-zonei.htm

FOTOGALERIE Cum e afectata fauna din Delta Vacaresti de incendii si distrugeri si de ce dureaza atat de mult protejarea zonei

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Joi, 3 martie 2016, 14:36 Actualitate | Mediu

Delta Vacaresti - Helmut Ignat 14
Foto: Helmut Ignat
Delta Vacaresti, ecosistem unic in Bucuresti, e afectata constant de incendii si braconieri, desi Ministerul Mediului putea sa impiedice inca de acum doi ani distrugerile prin plasarea sub un regim de protectie. Recent, Ministerul Mediului a anuntat ca in aproximativ o luna hotararea prin care zona va fi declarata arie protejata va ajunge la Guvern. Pana se intampla acest lucru, ministrul Cristiana Pasca-Palmer ar putea proteja aceasta zona, conferind zonei statut de protectie temporara printr-un ordin de ministru.


Asociatia Parcul Natural Vacaresti, care militeaza pentru ca zona sa capete statutul de arie protejata, a solicitat in mai multe randuri Ministerului Mediului sa ofere zonei protectie temporara, insa fara niciun rezultat.

"Potrivit OUG 57/2007, actualizata, Ministerul Mediului poate sa instituie si maine, prin Ordin de ministru, un regim temporar de protectie pentru Parcul Natural Vacaresti, pana la definitivarea Hotararii de Guvern prin care sa capete definitiv acest statut. Din iunie 2014, de cand am depus dosarul complet, Ministerul putea sa faca acest lucru. Noi am solicitat acest lucru de 5 ori in mod oficial si de zeci de ori in mod neoficial, dar nu s-a intamplat nimic. Daca zona capata statut de protectie temporar s-ar fi bucurat in primul rand de paza, de management si se putea face un proiect pentru obtinerea banilor necesari amenajarii parcului. In ceea ce priveste statutul juridic, din cele 183 de hectare, doar 3 ha sunt proprietate privata si inca vreo 40 ha in litigiu. Restul apartin statului roman. In plus, regimul de arie naturala protejata - temporar sau definitiv - poate fi aplicat indiferent de forma de proprietate. Proprietarii isi pastreaza terenul si primesc compensatii fiindca nu il pot folosi", a explicat Dan Barbulescu, directorul Asociatiei Parcul Natural Vacaresti, pentru HotNews.ro.

Acesta spune ca autoritatile nu au luat pana acum o decizie vizavi de acest proiect din cauza ignorantei, a lipsei de viziune si a fricii.

"Lipsa de vizune a autoritatilor nu permite integrarea unor astfel de proiecte in planurile lor. Mai bine dau banii pe pansele si pe plante in ghiveci, desi Bucurestiul este atat de poluat. Din pacate a fost vorba de ignoranta si de frica. Parcul Natural Vacaresti poate deveni cel mai frumos loc din Bucuresti cu minim de investitii - 10-15 milioane de euro - asta daca punem la socoteala si un centru de vizitare cu laboratoare si zona de expozitii", a mai explicat Dan Barbulescu.

Ministerul Mediului a anuntat ca in martie va declara zona drept arie naturala protejata. "Avem o hotarare de Guvern care este in procedura ministeriala de avizare. Si estimam ca in 30 de zile sa ajungem cu aceasta hotarare in Guvernul Romaniei" a declarat Victor Lascu, secretar de stat in Ministerul Mediului pentru Digi 24.

Reprezentantii Asociatiei Parcul Natural Vacaresti spun ca in cazul in care acest termen nu va fi respectat vor iesi in strada. "Iesim in fata Ministerului in cazul in care finalizarea procedurii va intarzia si termenul oferit va fi prelungit. Alta solutie nu avem", spune Dan Barbulescu.

Delta Bucurestiului se afla pe locul fostului lac Vacaresti, pe teritoriul Sectorului 4, intre Calea Vacaresti, Soseaua Oltenitei, Soseaua Vitan-Barzesti si Splaiul Independentei. Demersul de a transforma zona intr-un parc natural a inceput in 2012, cand Helmut Ignat a publicat in National Geografic un articol despre "Delta dintre blocuri" si a prezentat imagini impresionante cu acest loc. In 2013, Academia Romana a dat avizul care certifica importanta si unicitatea acestui loc, iar de atunci proiectul a ramas blocat la Consiliul General al Municipiului Bucuresti, care a dat primul aviz in aprilie 2014, iar urmatorul in 2015. Din 2014, dosarul se afla la Ministerul Mediului care trebuie sa il trimita la Guvern pentru aprobarea statutului de arie naturala protejata.

In fiecare an, in Delta Vacarestiului au loc circa 2-3 incendii mari si zeci de incendii mici, pornite fie de oamenii strazii care stau acolo, fie de pescari etc. "Arborii sunt distrusi, dar si fauna precum amfibieni si reptile. Daca incendiile au loc in perioada in care sunt pasari la Vacaresti, sunt deosebit de distructive", spune Dan Barbulescu.

O alta problema sunt braconierii. "Aproape in fiecare zi se intind sute de metri de plase in Vacaresti. Si se scot zeci de kilograme de peste - hrana pasarilor si a vidrelor. Politia ne-a sugerat ca pana la introducerea regimului de protectie nu poate interveni mai mult decat cu simple avertismente - inutile dealtfel", scrie pe pagina de Facebook a parcului.

Despre animalele din Delta Vacarestiului

In Delta Bucurestiului si-au gasit adapost in total circa 97 de specii de pasari,  mai mult de jumate protejate, potrivit informatiilor furnizate de Asociatia Parcul Natural Bucuresti. Printre acestea se numara rata rosie, starci, egrete, eretele de stuf, cormoranii, gainusa de balta. Zona mai adaposteste 6-7 specii de mamifere (vidra, vulpe, nevastuica,bizam), amfibieni si reptile.

Vegetatia este specifica zonelor umede. Citeste mai mult aici.


Promisiuni nerespectate

Autoritatile au promis in mai multe randuri, incepand din 2012, ca vor ecologiza locul si il vor declara parc natural.

Rovana Plumb, Ministrul Mediului la vremea respectiva, promitea pe 5 iunie 2012 ca Lacul Vacaresti va fi declarat arie protejata, intrucat aici au fost identificate deja peste 90 de specii de pasari rare, precizand ca "peste cativa ani zona ar putea deveni loc de agrement, unde bucurestenii sa poata gasi o oaza de aer curat".

Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis si el ca aici va fi amenajat un lac.

Si Simona Cretu, consilier PDL in Consiliul General al municipiului Bucuresti are un proiect de transformare a lacului Vacaresti in parc natural. Acest proiect a fost promovat intens in campania electorala de la alegerile locale 2012, Simona Cretu, ong-ist la origine, castigand un loc pe lista propusa de PDL pentru Consiliul General tocmai cu acest proiect.

FOTOGALERIE Delta Vacarestiului - foto Helmut Ignat/ Asociatia Parcul Natural Vacaresti












































































Despre legislatia privind ariile naturale protejate

Potrivit Ordonantei de urgenta nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice

 Art. 7: Regimul de protectie se stabileste indiferent de destinatia terenului si de detinator, iar respectarea acestuia este obligatorie in conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta, precum si cu alte dispozitii legale in materie.

Art. 8:  Instituirea regimului de arie naturala protejata se face:

a) prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal si pentru rezervatiile biosferei;

b) prin hotarare a Guvernului, pentru parcuri nationale, parcuri naturale, geoparcuri, zone umede de importanta internationala, arii speciale de conservare, arii de protectie speciala avifaunistica, rezervatii stiintifice, monumente ale naturii, rezervatii naturale;

c) prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, pentru propunerile de situri de importanta comunitara, cu avizul Academiei Romane, al autoritatii publice centrale cu competente in domeniul administratiei publice, al autoritatii publice centrale in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale si al autoritatii publice centrale in domeniul transporturilor, al autoritatii publice in domeniul amenajarii teritoriului si al autoritatii publice in domeniul turismului;

d) prin hotarari ale consiliilor judetene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes judetean sau local.

(2) Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturala protejata se pot face din initiativa oricarei persoane fizice sau juridice si se inainteaza Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate, in vederea avizarii acestora.

...

(4) Zonele si siturile naturale care intrunesc criteriile de sit al patrimoniului natural universal, zona umeda de importanta internationala, geoparc, rezervatie a biosferei si ariile speciale de conservare dobandesc acest regim conform procedurii prevazute la alin. (1) lit. a) si b), pe baza documentatiei solicitate de organismele internationale autorizate si cu conditia recunoasterii lor prealabile de catre aceste organisme.

(5) Propunerea de instituire a regimului de arie naturala protejata pentru cazurile prevazute la alin. (1) lit. a)-c) se face pe baza documentatiei prevazute la art. 11 alin. (1).

(6) Propunerea de instituire a regimului de arie naturala protejata pentru cazurile prevazute la alin. (1) lit. d) se bazeaza pe o documentatie stiintifica ce se inainteaza la consiliile judetene sau locale, dupa caz, in vederea analizei si luarii hotararii de declarare.

Art. 9.

Pentru urgentarea masurilor de protectie si conservare ce se impun, regimul de arie naturala protejata din categoriile prevazute la art. 5 alin. (1) lit. a)-c) se poate institui, cu caracter provizoriu, in baza documentatiei prevazute la art. 11 alin. (1) si (3) si cu avizul autoritatilor publice centrale interesate, prin ordin al conducerii autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, pana la declarare, conform prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

 Art. 11.

(1) Documentatia necesara in vederea instituirii regimului de arie naturala protejata de interes national trebuie sa cuprinda:

a) studiul de fundamentare stiintifica;

b) documentatia cadastrala cu limitele ariei naturale protejate, cu evidentierea categoriilor de folosinta a terenurilor;

c) avizul Academiei Romane.

(3) Pentru propunerile de situri de importanta comunitara si pentru ariile de protectie speciala avifaunistica se completeaza Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeana prin Decizia 97/266/CE si adoptat prin Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 207/2006 privind aprobarea continutului Formularului Standard Natura 2000 si a manualului de completare al acestuia.



FOTOGALERIE - Animale care traiesc in Delta Bucurestiului



Cioara Griva. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Cotofana. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Erete Vanat. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Lisita. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Macaleandru. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Rata Rosie. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Sticlete. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Vanturel rosu si Pupaza. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Razvan Zinica



Sarpe. Foto: Societatea Ornitologica Romana



Nevastuica. Foto: Societatea Ornitologica Romana



Buhai de balta. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Szabo Iosif



Egreta mica. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Daniel Petrescu



Lebada de vara. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Cristian Mihai


Mierla. Foto: Societatea Ornitologica Romana, Cristian Mihai



Vegetatie. Foto: Societatea Ornitologica Romana


Citeste mai multe despre   











VIDEO Domeniul in care este nevoie de 600 de angajati. Firmele de recrutare au ajuns sa le ia interviu candidatilor in strada

Pentru ca nu mai gasesc forta de munca ieftina in Bucuresti, firmele de resurse umane au inceput sa caute angajati in localitatile aflate si la 80 de kilometri distanta.
7644 vizualizari
  • -8 (16 voturi)    
    Eu zic să mutați Bucureștiul. (Joi, 3 martie 2016, 14:53)

    asavreau [utilizator]
    Să lăsați mlaștina împuțită,numită pompos Deltă(fără curs de apă),să se regenereze natural.Ecologiștii care dau sfaturi le-a trecut timpul.Să pună mâna să facă curățenie,să instaleze camere de luat vederi pentru a vedea cine aruncă gunoaie,dar,am înțeles că terenul este proprietate privată și atunci pare o zbatere cu motive de furt-cei cu terenul nu știu cum să scape de el fiind impropriu oricărei investiții și caută fraieri să-l cumpere.Primăria Capitalei ar fi fraierul ideal,cred ecologiștii care nu știu cei aia deltă.
    • +6 (8 voturi)    
      nu ai habar (Joi, 3 martie 2016, 15:48)

      manon [utilizator] i-a raspuns lui asavreau
      Intelegi putin cum s-a format acea "mlastina"? Ai impresia ca doar de la ploaie s-a facut? Cum poti sa comentezi lipsa unui curs de apa fara sa ai nici cea mai vaga idee despre acest loc cum a fost inainte de a exista cladirea mall-lului si a blocurilor de peste drum? Ai habar despre conditiile in care o vidra isi stabileste acolo arealul? Dar pestii aia cum crezi ca au ajuns acolo, i-a plantat cineva? Ai putin habar despre hidrologie si zoologie, botanica? Atunci nu mai comenta. Ca sa dormi linistit iti spun eu ca acolo exista un fir de apa curgatoare. Exista dinainte sa exite neamul tau pe pamantul asta. Acel fir de apa iese pe la liceul de metrologie langa spitalul Sf Ioan si de acolo iese din Bucuresti. Verifica te rog.
    • +2 (8 voturi)    
      Hai sa facem altfel... (Joi, 3 martie 2016, 16:00)

      B.Dan [utilizator] i-a raspuns lui asavreau
      Nu mai bine se muta astia ca tine de pe lumea asta? Pe lumea cealalta, ar fi ideal.
      Vrei sa zici ca National Geographic (si alte publicatii/organizatii de specialitate) s-au implicat in acest caz, doar ca sa poata privatii aia sa vanda terenul catre Primarie, nu? Esti cel putin hilar.
  • +1 (5 voturi)    
    ce protectie domne... (Joi, 3 martie 2016, 15:34)

    liviu_ [utilizator]
    o lasam asa... poate avem noroc sa se distruga ca sa putem face cativa zgarienori in loc...
    glorie banului


Abonare la comentarii cu RSS
 
 

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri