A murit Nelu Ploieșteanu. Fost portar la Spicul Ciorani, a acordat un interviu excepțional pentru GSP: „Azi sunt maneliști și la masă, și pe teren” + Pățania carierei: „Deodată, zbang, iese mireasa goală”

• GSP publică în premieră pe site un interviu luat de Răzvan Luțac și Gabriel Berceanu lui Nelu Ploieșteanu, în martie 2013. Reportajul a apărut doar în ediția tipărită a ziarului și e prezentat în forma originală mai jos. 

Interviu cu Nelu Ploieșteanu: „Adoram să-i văd pe Dinu, pe Lucescu, pe Dumitrache”

Fost portar la Spicul Ciorani, dinamovist cu sufletul și voce de mătase lîngă mesele sportivilor, de la Lucescu la Mutu: maestrul lăutar deschide amintirile cu Berlusconi și prezentul în care e fan MMA!

Are 62 de ani, cinci copii și a împlinit 45 de ani de carieră. Ion Dumitrache în buletin, Nelu Ploieșteanu în memoria boemei bucureștene. Îl găsești la „Șarpele Roz”, cîrciumă care se revendică de la “Șarpele Roșu”, adăpost magic “al unor nopţi care nu se mai nasc”, după cum spune maestrul. Acolo a cîntat cu Gheorghe Dinică, a rîs cu Mircea Lucescu și a căpătat faima de lăutar autentic.

Lăutarii și sportul? „Măi băieţi, fotbaliștii și muzicanţii sînt mesagerii unei ţări. Dacă vă-ntreb care e președintele Braziliei sau Columbiei, habar n-aveţi. Dar știţi măcar cinci fotbaliști din fiecare ţară!” 

Nea Nelu a rămas puștiul care a văzut un brad de Crăciun pe la 14 ani și a plecat în armată doar c-un aparat de ras la el. N-are „figuri”: vorbește ca un corsar deghizat în stofe impecabile, judecă aspru precum un lord adus să facă zorile orașelor mai ușor de trăit.

- Maestre, am auzit că nu sînteți doar microbist. Ați jucat în tinerețe? 
- Eee, acasă, la țară, eram portar. La Spicul Ciorani, de unde se trage familia mea. Chiar, nu știu dacă mai există echipa! Juca în campionatul regional, era unul Titi Delințeanu, veteran: cum nu jucai bine, cum te lua la șuturi! 

- Dar fotbalul s-a evaporat... 
- De unde! În 1970, cînd s-a născut primul meu copil, eu eram pe teren! Jucam fotbal liniștit și a venit deodată larma: „Nelule, fuga repede, ai o fată!”. Așa mi s-a născut Gabriela.

- Ați venit în București la 22 de ani. Cum era sportul în Capitală? 
- Urmăream, îmi plăcea spectacolul. Spre exemplu, muream să văd meciuri de box! Românii erau cam slăbuți în anii aceia, n-aveam vreun favorit. Păi, cînd venea cîte un necunoscut din Cuba, îi căpăcea pe toți ai noștri! 

- Mai aveți vreme acum de sport, cu cinci copii, nepoți, carieră muzicală? 
- Măi, uite, spun sincer: de la 12 noaptea pînă spre 4 dimineața, cînd sînt liber, mă uit la MMA. 

- ? 
- Da, da! Lupte în cușcă! Bine c-avem multe televizoare acasă, știți că sîntem neam mare: unul se uită la ceva, altul la „Suliman” ăla, eu la lupte! 

- Cu fotbalul cum vă mai împăcați?
 - A rămas pe primul loc, dar nu mai e nici fotbalul ce era, nici primul loc nu mai e ce trebuie să fie! Cînd am venit în București am stat lîngă stadionul Dinamo. Fotbalul era refugiu, acum te gîndești cum poți să scapi din stadion!

- Nu sînteți prea nostalgic? 
- Eu mergeam la spectacol: adoram să-i văd pe Dinu, pe Lucescu, pe Dumitrache... În fiecare duminică, dacă nu aveam nuntă, fugeam la stadion. Erau mașinile una lîngă cealaltă la Dinamo, pe vremea lui Ceaușescu. Acum!? 

- Poate e un nou tip de spectatori... 
- Pe stadionul Stelei, înainte de '89, un meci însemna pentru bucureșteni cît un spectacol minunat de teatru, de artă. Am fost și pe Giulești: m-a recunoscut lumea, m-a luat pe sus din galerie să mă ducă la tribuna oficială! Nu mai zic de Stadionul Republicii: intim, liniștit... Național Arena e deosebit, am fost de trei ori, dar numai la meciuri de campionat, că dacă e miză mare e și nebunie!

- Care e cel mai frumos meci pe care l-ați văzut? 
- Cel mai tare din lume, pentru mine, e Steaua-Dinamo. Așa simt eu! Și-acum îl văd parcă pe Andone cum și-a dat chiloții jos, înainte de Revoluție...

- Erați în tribună? 
- Daaa... Valentin Ceaușescu era prin ultimele rînduri și îl văd pe Andone cum se duce și... hap! Jos chilotul! Prima dată, mi-am zis: „Ce curaj are băiatul ăsta!”. Apoi am aflat că nevastă-sa e fiică de general. Și m-am liniștit imediat. 

- Chiar, cum vă privea familia Ceaușescu? Le-ați cîntat tuturor președinților, mai puțin lui Emil Constantinescu. 
- Așa e. Uite, cu Valentin Ceaușescu nu prea am avut treabă. Mai mult cu fratesu! Băi, și era un om a-ntîia Nicu, un om bun, prietenos... Păi, de cîte ori nu s-a băgat să apere alți oameni, sărea și la bătaie pentru unul sau altul! Mereu mi-am zis: „Dacă tata era președinte, eu făceam mult mai urît decît Nicu!”.

- Cînd ați ajuns să le cîntați prima oară sportivilor?
- Celor de la Steaua, în '86. Luaseră Cupa la Sevilla și s-a ținut un mare chef la restaurantul „Casa Albă”. De-acolo, a plecat fiecare fotbalist cu cîte-un ARO. Mamă, dacă-i vedeai! Țipau unii la alții: „Băi, ne-au dat ăștia jeep-uri, gata, sîntem boieri!”. Glumeau, nu aveau figuri. Erau caractere, ca Pițurcă sau Lăcătuș. 

- Ce s-a schimbat exact? 
- Uite, la celebrul „Șarpele Roșu” venea des Mircea Lucescu. Lume bună: Dinică, Săraru, Ștefan Iordache, Vadim Tudor. Dintre sportivi, mă înțelegeam cel mai bine cu Cornel Dinu. Băi, cu oamenii ăștia beam pînă la zi și nu era unul beat! Cîntam romanțe, tangouri, lăutărească! Acum, vine „Dodel” și bea singur la masă și cere manele!

- Poftim? 
- Tănase e băiat de mare calitate, dar fotbaliștii de azi sînt maneliști și la masă, și pe teren. A venit Tănase într-o seară aici, s-a pus singur într-un colț, uite, chiar la masa aia!, și asculta. Mi-a dat 3-4 milioane, dar lui îi plac tot manelele. I-am cîntat “Din toate florile din lume”... 

- Sînteți un critic atent, v-au trecut mulți oameni prin mînă... 
- Repet: fotbaliștii de azi sînt maneliști. Asta ascultă, asta fac! Totul e marketing, afacere, bani. Ca voci, maneliștii sînt mari valori. Dar cîntă doar ce se vinde. Cum să-i cînți “de dușmani” lui Lucescu sau “ăla e mare, ăla e tare” lui Cornel Dinu? Fotbalul, ca joc, s-a metamorfozat. Pentru bani! 

- Cui ați mai cîntat din lumea fotbalului de azi? 
- Multora. Și lui Mutu, a venit cu un coleg de culoare cînd era la Chelsea. Și lui Borcea. El și Lucescu mi-au dat cel mai mult pentru o dedicație, vreo 300 de euro. Și lui Gino Iorgulescu i-am cîntat. Dar și lui tot manelele îi plac!

- Hai să ieșim din amărăciune! Ce speranțe sînt pentru fotbalul și muzica adevărate? 
- Uite, e lucru mare ce face Hagi cu Academia! Am cîntat în ultimele veri pe Litoral, la doi pași de ei. Se vede că acolo e muncă, pepiniera devine interesantă. În muzică e mai greu... 

- V-ați sfătui nepoții să devină fotbaliști sau lăutari? 
- Uite că am un nepot chiar junior la Steaua! La „pitici”, e mort după fotbal. 

- Păi și îl lasă la Steaua bunicul dinamovist? 
- Eu nu sînt fanatic și, în plus, e libertatea copilului. Uite, la Steaua-Ajax eram aici, la „Șarpele Roz”. Ne-am oprit toți din cîntat la penalty-uri, m-am rugat să rateze olandezii! Ce nebunie a fost după! Și cînd o fi cu Chelsea, țin cu Steaua: batem 1-0 sau egal la București. Nu merg mai departe, să nu fiu piază rea. 

- Merge România la Campionatul Mondial? 
- Ar fi un vis. Nouă ne lipsește mult constanța, șirul adversarilor puternici, competițiile de nivel înalt. Păi, îmi povestea un fotbalist român din anii '60: „Nea Nelu, cînd am jucat împotriva lui Pele nu știam ce să facem: să dăm în minge sau să ne uităm la el!”. Așa ceva îți trebuie, contact direct, permanent, cu performanța!

Cum l-a lăsat mască pe Berlusconi 

„Lucescu venea în tinerețe cu o fată foarte frumoasă, italiancă. Cred că era de la Ambasada Italiei! Fata asta mă diviniza ca artist și m-a învățat ca înaintea fiecărui dans cu ea să-i îngenunchez în față”, povestește maestrul. Cum a ajuns la patronul Milanului?

„Berlusconi și Adrian Năstase erau la Intercontinental, iar eu am îngenuncheat înaintea unui dans. Berlusconi a rămas cu gura căscată! I-am povestit de unde știu asta și a rîs cu lacrimi!”

Cea mai tare amintire din cariera lui Nelu Ploieșteanu: „Deodată, zbang, iese mireasa goală”

Din 45 de ani de carieră, maestrul a ales cea mai bizară pățanie: „În noaptea nunții, mirii s-au dus în cameră. Eu urma să cînt la ușă «Zorile de dimineață». Familia băiatului m-a oprit, că mireasa nu-i fată mare! Rudele fetei mă grăbeau să cînt! Deodată, zbang! Se trîntește ușa, iese mireasa goală, alergînd! Au acoperit-o babele din mers, s-a dus, săraca, direct la medicină legală, și-a scos certificat că-i virgină!”.

Viciile lui nea Nelu Ploieștenu 

Două „plăceri vinovate” are maestrul: țigările și „păcănelele”. 

„Ștefan Bănică m-a făcut să trec pe Rothmans”, spune artistul care în ianuarie a fost internat pentru probleme respiratorii. „Pneumonie, boală de copii, făcută la Revelion: cîntam transpirat în Piața Constituției, doar în costum, cînd Horia Brenciu avea ditamai cizmele de blană!”, parează maestrul care a fumat „și la «Floreasca», chiar cu doctorițele în salon”. E sincer și cu „păcănelele”: „De două ori pe zi bag un milion. Mama nu mai e, nevasta are treabă, așa mă relaxez eu!”.